Grid star
eveniment

SALARIUL MINIM CRESTE DE LA 1 IANUARIE – Marirea este de 17,6 % (Document)

UPDATE: Anuntul ministerului Muncii:

"Guvernul a aprobat Hotararea pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, care prevede ca nivelul acestuia sa fie majorat la 3.000 lei lunar, incepand cu data de 1 ianuarie 2023, fata de 2.550 lei in prezent.

Aceasta modificare a salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata reprezinta o crestere de 17,6 %, ceea ce in valoare absoluta inseamna 450 de lei, iar in valoare neta salariul este de 1.863 lei, majorarea fiind de 339 lei, iar cresterea pe net de 22,2 %.

Tariful orar va fi de 18,145 lei/ora pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/luna.

Stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata pentru anul 2023 s-a facut prin negociere si acordul comun al Guvernului, reprezentantilor patronatelor si sindicatelor, in cadrul sedintei Consiliului National Tripartit.

De majorarea salariului de baza minim de 3.000 de lei vor beneficia 2.181.134 de salariati".

Guvernul Ciuca are pe ordinea de zi a sedintei de joi, 8 decembrie 2022, proiectul de Hotarare pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata

Prin prezentul act normativ se propune ca salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata sa fie majorat la 3.000 lei lunar incepand cu data de 1 ianuarie 2023, de la 2.550, ceea ce reprezinta o crestere de 17,6 % , fata de luna decembrie 2022. In anul 2022 tariful orar este de 15,239 lei/ora pentru un program normal de lucru 167,333 ore pe luna, iar in anul 2023 tariful orar va fi de 18,145 lei/ora pentru un program normal de lucru de 165,333 ore/luna.

Potrivit expunerii de motive, In Romania beneficiaza in prezent de salariul minim brut garantat in plata un numar de circa 1,2 milioane de salariati, ceea ce reprezinta un procent de aproximativ 23 % din numarul total de salariati activi – 5,27 milioane. De majorarea salariului de baza minim de 3.000 de lei vor beneficia un numar de 2.181.134 salariati.

Crestere economica

"Totodata, majorarea propusa va avea efecte pozitive asupra cresterii economice prin stimularea ocuparii, cresterii puterii de cumparare a salariatilor si reducerii muncii la negru. Majorarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata are impact asupra cresterii consumului cu o influenta si asupra importului bunurilor de consum. Cresterea salariului minim poate avea efecte pozitive asupra ocuparii in sectoarele in care exista cerere de forta de munca datorita faptului ca munca devine mai atractiva pentru anumite categorii de salariati (femei, tineri,etc.).

Modificarea bazei anuale de calcul a contributiei de asigurari sociale

Majorarea salariului de baza minim brut pe tara influenteaza, pe langa cei 2.181.134 de salariati direct afectati, si mult mai multe drepturi si obligatii, cum ar fi:
-modificarea salariului de baza minim brut pe tara determina cresterea contributiei pentru persoane cu handicap neincadrate intrucat acest calcul se raporteaza la salariul minim;
-modificarea bazei anuale de calcul a contributiei de asigurari sociale in cazul persoanelor care realizeaza venituri din activitati independente/drepturi de proprietate intelectuala intrucat venitul ales de contribuabil nu poate fi mai mic decat nivelul a 12 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei unice privind veniturile estimate”,
se arata in nota de fundamentare.

*Nota de fundamentare

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani