Grid star
eveniment

S-A BATUT PALMA CU BANCA CONSILIULUI EUROPEI – Premierul a semnat Hotararea de Guvern. Prelungire pe doi ani. Pentru ce vor fi folositi banii (Document)

Guvernul Ciolacu a adoptat Hotararea prin care se extinde termenul pentru investitii de milioane de euro pana in 2025. Este vorba despre constructia, renovarea sau reabilitarea cladirilor culturale de interes public din Romania.

Potrivit expunerii de motive, in 4 mai 2007 a fost semnat Acordul cadru de imprumut dintre Romania si Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), in valoare de 116,2 milioane euro destinat finantarii proiectului privind finalizarea constructiei, renovarea sau reabilitarea cladirilor culturale de interes public din Romania.

Costul total net al proiectului se ridica la aproximativ 234 milioane euro, fiind finantat in proportie de 50% de catre BDCE si 50% din contributia bugetului de stat.

Cinci obiective

Din cele cinci obiective ale proiectului, pana in prezent au fost finalizate trei obiective, respectiv: Biblioteca Nationala -Bucuresti, Teatrul National “I.L Caragiale” si Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca. Celelalte doua obiective ale proiectului, respectiv infiintarea Muzeului National al Revolutiei Anticomuniste din Decembrie 1989 si reabilitarea Salii „Omnia” pentru a gazdui Centrul National al Dansului, sunt in prezent in diferite stadii de realizare.

Costul estimativ net al activitatilor aferente celor doua investitii, cuprinse in cadrul acestui proiect, se cifreaza la circa 16 milioane euro. Imprumutul a fost tras in totalitate, conform acordului de imprumut. Suma ramasa de utilizat in cadrul proiectului se ridica la circa 20 milioane euro si aceasta reprezinta partea ramasa de executat din contributia Romaniei la proiect.

Mai mult timp pentru finalizarea proiectelor

"Data anticipata de finalizare a proiectului, conform acordului-cadru de imprumut a fost 30 iunie 2023. In prezent, se afla in derulare contractele de proiectare pentru ambele obiective ramase de reabilitat, iar pentru Sala 'Omnia' – Centrul National al Dansului urmeaza a se initia procedura de licitatie deschisa pentru achizitia contractului de lucrari in urmatoarele 3-4 luni. Prin urmare, atat termenul de finalizare a celor doua documentatii de proiectare, precum si derularea lucrarilor la Sala 'Omnia' exced data de 30 iunie 2023”.

Motiv pentru care, la cererea Ministerului Culturii, s-a solicitat finantatorului, care a acceptat, amendarea acordului-cadru de imprumut in sensul extinderii datei anticipate de finalizare a proiectului de la 30 iunie 2023 pana la 30 iunie 2025.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani