Grid star
criptomonede

RUSIA, LA UN PAS DE A LEGALIZA PLATILE INTERNATIONALE IN CRIPTOMONEDE – Ministerul rus al Finantelor si banca centrala anunta ca au ajuns la un acord

Ministerul Finantelor si Banca Centrala a Rusiei au regandit abordarea sectorului criptomonedelor si considera ca in viitorul apropiat este necesara legalizarea platilor transfrontaliere in aceste valute, a declarat ministrul de Finante Alexei Moiseev intr-un interviu acordat luni, 5 septembrie, postului TV „Rusia 24”. Declaratia vine in contextul in care adoptarea legislatiei privind reglementarea industriei cripto in Rusia treneaza din cauza diferentei de opinii intre cele doua institutii.

Gilda Popa

Potrivit acestuia, atat Ministerul Finantelor, cat si Banca Centrala au convenit ca in conditiile actuale "este imposibil sa faci (n.r. comert international) fara decontari transfrontaliere in criptomoneda”.

"In ceea ce priveste reglementarea pietei cripto, diferenta de abordari ramane. Dar pot spune ca si Banca Centrala a regandit (n.r. abordarea), tinand cont de faptul ca situatia s-a schimbat, iar noi o reanalizam. Pentru ca infrastructura pe care intentionam sa o cream este prea rigida pentru utilizarea criptomonedelor in tranzactii transfrontaliere, pe care, desigur, trebuie in primul rand sa o legalizam cumva. Pe de o parte, intentionam sa oferim (n.r. cetatenilor si companiilor) posibilitatea de a face acest lucru, pe de alta parte, este necesar sa punem (n.r. acest tip de tranzactii cripto) sub control, astfel incat sa nu permita (n.r. activitati de) spalare de bani, trafic de droguri si asa mai departe”, a spus Moiseev, potrivit agentiei ruse TASS.

Kremlinul vrea ca cetatenii rusi sa isi poata face portofele cripto in Rusia

In acelasi timp, esenta propunerii Ministerului de Finante este ca oamenii sa isi poata crea portofele cripto in Rusia, in mod similar cu modul in care pot face acest lucru pe internet (n.r. folosind serviciile oferite de companii cripto din afara Rusiei), a adaugat Moiseev.

"Acum oamenii isi creeaza portofele cripto in afara Federatiei Ruse. Este necesar ca acest lucru sa se poata face in Rusia, de catre entitati supravegheate de Banca Centrala, care sunt obligate sa respecte cerintele legislatiei impotriva spalarii banilor si in primul rand, desigur, sa-si cunoasca clientul”, a explicat ministrul.

Declaratiile vin in contextul in care Rusia incearca sa reglementeze pietele cripto tinand cont de toate aceste aspecte.

Discutiile oficialilor rusi privind legalizarea utilizarii criptomonedelor pentru platile transfrontaliere s-au intensificat in ultimele luni, o data cu inasprirea sanctiunilor din partea tarilor occidentale din cauza invaziei sale in Ucraina. Rusia pregateste alternative de plata la euro si dolar pentru exporturile sale de petrol si gaze. Iar una dintre alternativele luate in calcul, pentru care Kremlinul construieste deja o infrastructura legislativa si tehnica, este plata in criptomonede.

Rusia ia in calcul platile in Bitcoin pentru exporturile de gaze naturale si alte resurse naturale

Asa cum a relatat Lumea Banilor in martie, anul acesta, presedintele comitetului energetic al Congresului, Pavel Zavalny, a declarat ca Rusia este deschisa sa accepte plati pentru exporturile de gaze naturale si alte resurse naturale in Bitcoin.

"Cand vine vorba de tarile prietenoase (n.r. cu Rusia), precum China sau Turcia, care nu ne preseaza, atunci le oferim varianta de a schimba platile in monede nationale, cum ar fi rubla si yuanul sau lira si rubla in cazul Turciei. Daca vor Bitcoin, vom tranzactiona cu Bitcoin”, a spus Zavalny la acel moment.

La doar doua luni dupa aceasta declaratie, Banca centrala a Rusiei anunta ca este deschisa la optiunea de a utiliza criptomonede pentru plati internationale, asa cum a notat Lumea Banilor la acea data. Anuntul a fost facut pe 31 mai, de prim-viceguvernatorul bancii centrale Ksenia Yudaeva, care a declarat ca "in principiu nu ne opunem utilizarii criptomonedei in tranzactiile internationale”.

Banca Rusiei si-a exprimat constant ingrijorarile privind "riscul” utilizarii criptomonedelor

Ksenia Yudaeva a facut aceste comentarii cu ocazia prezentarii unui raport al bancii centrale, precizand ca nu exclude platile internationale in criptomoneda, insa nu isi schimba opinia cu privire la riscul utilizarii monedelor virtuale de catre cetatenii rusi.

"Credem in continuare ca utilizarea activa a criptomonedelor in tara, in special in infrastructura financiara a Rusiei, creeaza riscuri mari pentru cetateni si utilizatori. Credem ca in tara noastra aceste riscuri ar putea fi rezonabil de mari”, a spus Yudaeva la acel moment.

Insa, in pofida rezervei bancii centrale in ce priveste folosirea criptomonedelor in tranzactiile interne, aceasta admite ca monedele virtuale ar putea fi utilizate in comertul international.

Potrivit TASS, cadrul de reglementare necesar pentru a permite decontarile transfrontaliere in criptomonede in Rusia este inca discutie, insa banca centrala si Ministerul rus de Finante si-au armonizat pozitiile in ce priveste abordarea legislatiei.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani