ROMPETROL, OMV, MOL, GAZPROM, LA ANPC – Ce a aflat seful Protectiei Consumatorilor
24 March 2022 16:26 Lumea Banilor 1241Conducerea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) – presedintele, Horia Constantinescu si directorul general, Paul Anghel - a avut joi, 24 martie 2022, o intalnire cu reprezentantii lanturilor de furnizori de carburanti, respectiv Rompetrol, OMV - Petrom, MOL, GAZPROM.
Potrivit ANPC, operatorii economici au dat asigurari ca nu exista nicio posibilitate, cel putin intr-o perioada predictibila, de diminuare a stocurilor de carburanti sau de modificare importanta a pretului.
Discutia s-a purtat pe doua paliere: furnizarea de carburant si magazinul cu bunuri de larg consum din incinta statiilor, concluziile urmand sa se regaseasca printre masurile prevazute in ghidul de bune practici.
“In ceea ce priveste furnizarea de carburant, dat fiind ca, pentru consumator sunt importante atat pretul si calitatea combustibilului, cat si durabilitatea motorului, operatorii economici sa manifeste atentie sporita in ceea ce priveste informarea consumatorului, in incinta statiei si nu numai, dar si recipientelor in care se livreaza combustibili clientilor, astfel incat procesul comercial sa fie unul sigur, dat fiind potentialul inflamabil deosebit al produselor.
Magazinele din benzinarii
In ceea ce priveste magazinele din incinta statiilor de carburant, s-a convenit ca este necesara reinnoirea agregatelor si sistemelor de expunere a marfurilor, dar si o mai atenta supraveghere periodica a stocurilor de produse, astfel incat sa nu mai existe pericolul aflarii la comercializare a unora cu data durabilitatii minimale depasita.
De asemenea se va acorda o atentie deosebita aspectelor legate de mentinerea curateniei in spatiile de vanzare si de depozitare, astfel incat sa fie aliniate la normele prevazute de lege.
In acest moment, in toate lanturile de benzinarii, se lucreaza la planul de remedierea a tuturor deficientelor constatate, sub coordonarea echipelor de comisari ANPC, in beneficiul consumatorilor”, precizeaza ANPC.