Grid star
eveniment

Romania pregateste planul pentru reducerea deficitului bugetar. Ministrul Investitiilor: “Vine cu o serie de reforme, n-ar trebui sa surprinda pe nimeni”

Ministrul Investitiilor, Adrian Caciu (foto), anunta ca pana in 15 octombrie 2024 planul Romaniei pentru reducerea deficitului bugetar va fi discutat in coalitie, urmand ca ulterior sa fie prezentat Comisiei Europene.

Potrivit lui Caciu, acest plan pe sapte ani vine cu o serie de reforme, ele fiind prinse in Planul National de Redresare si Rezilienta. Ministrul nu a precizat insa care sunt masurile care vor fi luate,
“Noi, ca oameni politici trebuie sa ne asumam pentru aceasta tara, impreuna cu mediul de afaceri, mediul social, ca vom face aceste lucruri. De ce sa fugim de oameni? E foarte simplu. Avem aceasta traiectorie pe 7 ani, asta inseamna reforme si investitii, asta inseamna o tara peste 7 ani care arata cu totul altfel. Nu inteleg aceasta  fuga de responsabilitate, probabil ca e din consultanta politica a unora. Sper sa nu avem aceasta problema”,
a declarat Caciu.

Iata declaratiile ministrului Investitiilor:

“Romania are nevoie de un plan pe sapte ani, avand in vedere ca are cheltuieli de investitii foarte mari, pe care nu cred ca cineva din tara asta isi doreste sa le amane sau sa le anuleze. Probabil ca exista, in zona politica, aceasta teama de asumare. Acest plan pe sapte ani vine cu o serie de reforme pe care, de altfel, n-ar trebui sa surprinda pe nimeni, ele fiind prinse in Planul National de Redresare si Rezilienta. Este doar un calendar activ pentru ca acele reforme sa fie realizate. Din ce stiu si din ceea ce se va intampla - sper sa se intample, pentru ca cred ca suntem o coalitie de oameni responsabili - pana in 15 octombrie, acest plan va fi pus pe masa coalitiei, aprobat si trimis la Comisie. Este un plan generic, este  prima evaluare pe care o trimitem, dupa care vor fi, evident, negocierile tehnice cu Comisia, care pot dura pana in aprilie 2025, cand va fi, de fapt, ultima ajustare din partea Comisiei cu privire la toate statele membre. Sunt niste termene pe care si Comisia trebuie sa le respecte. Nu e Romania singura tara care este intr-o procedura de deficit excesiv.
7 ani ne dorim. Avem parteneri si facem parte dintr-un guvern, suntem parte a unui guvern si suntem toti parte a solutiilor.  Si trebuie sa ne asumam acest plan pe 7 ani. Cateodata, intrarea in normal e ceva senzational pentru ca lumea s-a dezobisnuit de normal. Noi, ca oameni politici trebuie sa ne asumam pentru aceasta tara, impreuna cu mediul de afaceri, mediul social, ca vom face aceste lucruri. De ce sa fugim de oameni? E foarte simplu. Avem aceasta traiectorie pe 7 ani, asta inseamna reforme si investitii, asta inseamna o tara peste 7 ani care arata cu totul altfel. Nu inteleg aceasta  fuga de responsabilitate, probabil ca e din consultanta politica a unora. Sper sa nu avem aceasta problema”.

Deficitul a ajuns la 80 miliarde lei

Reamintim ca deficitul bugetar al Romaniei in primele opt luni din 2024 a ajuns la 80,87 miliarde lei, respectiv 4,57% din Produsul Intern Brut (PIB), fata de deficitul de 42,19 miliarde lei, respectiv 2,63% din PIB aferent celor opt luni din 2023. Potrivit cifrelor Ministerului de Finante, veniturile totale au insumat 375,76 miliarde lei in primele opt luni ale acestui an, inregistrand un avans de 13,7% (an/an), sustinut de incasarile din venituri curente - in principal contributii de asigurari, TVA, impozit pe salarii si venit, impozit pe profit si venituri nefiscale.
Incasarile din impozitul pe salarii si venit au totalizat 32,89 miliarde lei, consemnand o dinamica pozitiva de 22,1% (an/an). Veniturile din impozitul pe salarii au inregistrat un avans de 20,4%, peste evolutia fondului de salarii din economie (17,3% ), evolutia acestei categorii de incasari fiind influentata de modificarea reglementarilor privind facilitatile fiscale acordate salariatilor din sectorul constructii, agricol, industria alimentara si a activitatilor de creare de programe pentru calculator si de majorarea salariului minim brut pe tara garantat in plata.


 

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani