Grid star
eveniment

ROMANIA POATE SA JOACE INTELIGENT TRANZITIA SPRE ENERGIA VERDE - Stefan-Radu Oprea: “Intreprinderile mici si mijlocii din Romania, in marea lor majoritate, nu sunt pregatite pentru a fi mai verzi. Romania si-ar putea folosi cu inteligenta resursele in ava

Intreprinderile mici si mijlocii din Romania, in marea lor majoritate, nu sunt pregatite pentru a fi mai verzi, a declarat Stefan-Radu Oprea (foto), membru al Comisiei economice, industrii si servicii din Senat, la Dezbaterea ”Fit for 55: Romania si Planul UE pentru o tranzitie verde” organizata de Financial Intelligence.
 
Stefan-Radu Oprea a declarat: 

“Pe 10 noiembrie, la Senat, s-a aflat in dezbatere, in Comisia pentru afaceri europene, pachetul Fit for 55, care cuprinde directive si regulamente (n.r. Comunicare a Comisiei catre Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic si Social European si Comitetul Regiunilor – „Pregatiti pentru 55”: indeplinirea obiectivului climatic al UE pentru 2030 pe calea spre atingerea obiectivului de neutralitate climatica).
Atunci cand vorbim despre regulamente, interventia Senatului – care este prima camera care se pronunta intotdeauna pe afaceri europene – este importanta, apoi urmeaza opinia Camerei Deputatilor. Daca ar fi fost sa avem o opinie impotriva acestui pachet, ar fi trebuit sa ne exprimam deja, pentru ca au trecut cele opt saptamani in care puteam sa dam un aviz motivat, acest lucru insemnand sa fim impotriva. Ar trebui, probabil, sa exprimam opinii in acest moment asupra propunerilor de directiva si asupra regulamentului, pentru ca, mai ales in cazul regulamentelor, acesta este momentul.
Am citit pozitiile pe care le-am primit din partea Guvernului Romaniei si imi pare rau sa o spun, dar ca sa folosesc un cuvant delicat este o subtirime a textului si a intelegerii felului in care economia romaneasca, intreprinderile mici si mijlocii, societatea romaneasca vor fi afectate de aceste obiective ambitioase.

Costuri foarte mari

Sa nu fiu inteles gresit – desigur ca ne dorim ca aceste obiective ambitioase ale Uniunii Europene sa fie implementate in toata Uniunea Europeana, pana la urma este vorba despre viata noastra, despre confortul nostru, al copiilor nostri. Dar tot ceea ce inseamna aceasta tinta de a deveni mai prietenosi cu mediul presupune costuri foarte mari, daca vorbim despre energii regenerabile, despre partea de constructii, de anvelopare etc.

Cred ca ar trebui sa fim foarte corecti si sa spunem de la bun inceput Uniunii Europene, Comisiei Europene, ca aceste lucruri se pot intampla cu o sustinere justa din fondul care va fi constituit.
Daca ma uit, de asemenea, la alte state membre, de exemplu Cehia, care si-a exprimat deja aviz motivat, adica este impotriva, pozitiile lor sunt dure in ceea ce exprima, pentru ca au facut o analiza de impact serioasa asupra economiei din acea tara si costurile, mai ales in ceea ce priveste mixul energetic, sunt foarte mari. Din punctul meu de vedere, probabil ca am gresit atunci cand am inchis foarte repede termocentrala de la Mintia fara a avea o analiza profunda asupra securitatii energetice.
Cred ca pozitia Statului Roman si a Guvernului Romaniei ar trebui sa fie mai hotarata atunci cand abordam aceste lucruri la Bruxelles.
Va pot da, de exemplu, citate din punctul de vedere al Ministerului Energiei atunci cand vorbeste despre capitolul energiile regenerabile. Concluzia este urmatoarea: 'Romania sprijina nivelul general de ambitie privind energia din surse regenerabile inclusa in revizuirea directivei, dar semnaleaza ingrijorari cu privire la obiectivele sectoriale si considera necesar un grad de flexibilizare in etapa de implementare, astfel incat statele membre sa poata adopta masurile cele mai potrivite pentru a aborda provocarile, luand in considerare situatiile nationale;.
Reactia mi se pare extrem de soft. Aici ar fi trebuit spus foarte clar, cu o analiza solida, ce inseamna impactul asupra economiei romanesti, asupra intreprinderilor mici si mijlocii.
Am analizat situatia intreprinderilor mici si mijlocii din Romania si impactul acestor obiective ambitioase europene si am sa va spun ca intreprinderile mici si mijlocii din Romania, in marea lor majoritate, nu sunt pregatite pentru a fi mai verzi si ca ar insemna costuri foarte mari in procesele de productie, ceea ce ar duce la o lipsa de competitivitate a acestora si probabil la pierderea de contracte pe termen lung, mai ales a acelora care fac export. Da – se poate retehnologiza, da – se pot atinge aceste obiective, cu conditia existentei unor fonduri puse la dispozitie, pentru a reusi intr-adevar sa ne modernizam procesele de productie.
Am propus in aceste negocieri care au loc zilele acestea sa existe si un capitol referitor la programe care sa sprijine retehnologizarea, inclusiv ideea de a deveni mai prietenosi cu mediul si a incerca sa ne incadram in tintele ambitioase ale Uniunii Europene.
Daca nu o sa stim sa ne luptam si sa ne sustinem punctele de vedere, vorbind aceeasi limba la Bruxelles, aparand interesele economice ale intreprinderilor mici si mijlocii si ale economiei si industriei romanesti, vom avea cu totii de suferit. Acum este momentul sa ne exprimam atat in Senat, cat si in Camera Deputatilor o pozitie de tara asupra acestui pachet. Din pacate ea este extrem de sublima, dar aproape ca lipseste cu desavarsire.
Cred ca ar fi trebuit sa avem un grup de lucru care sa functioneze interministerial pe acest pachet atat de important care poate avea influenta foarte mare asupra eficientei si competitivitatii economiei romanesti si la ora aceasta, cand vorbim, ar fi trebuit sa avem deja aceasta pozitie de tara.
Daca nu vom vorbi despre nevoia ca finantarea sa vina proportional pentru economia romaneasca astfel incat sa putem indeplini obiectivele din Fit for 55, nu cred ca vom putea sa rezolvam mare lucru”.

Folosirea cu inteligenta a resurselor

Stefan Radu Oprea puncteaza de altfel ca Romania ar putea folosi cu inteligenta resursele pe care le are pentru a le utiliza in avantajul sau: 

“Daca ne propunem sa transformam resursele naturale intr-un atu in negocierea, spre exemplu, cu atragerea unui investitor strain care sa produca baterii pe teritoriul Romaniei, astfel incat sa avem export mai mare, sa putem redresa balanta comerciala, atunci da, am indeplini un obiectiv. Daca ne propunem sa exploatam aceste resurse doar pentru a fi in situatia din agricultura – cand exportam grau si importam paine congelata – va fi din nou un esec pentru Romania.
De aceea cred ca viitoarea formula guvernamentala, indiferent care va fi ea, va trebui sa fie foarte decisa in a reusi sa atraga cel putin unul dintre acesti mari investitori in lanturile de productie, ori pe semiconductori sau in domeniul bateriilor electrice, astfel incat sa punem Romania pe harta si sa folosim intr-un mod benefic pentru noi resursele naturale. Procesarea si tranformarea trebuie sa se intample in Romania, ca sa aducem valoare adaugata”.

Interventia integrala din cadrul Dezbaterii ”Fit for 55: Romania si Planul UE pentru o tranzitie verde” poate fi vizionata aici:

https://www.youtube.com/watch?v=3i490zdgUaw

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani