Romania, beneficiar direct al acordului de asociere UE-Ucraina
Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) a organizat astazi, 3 noiembrie, webinar-ul „Oportunitatile oferite de Acordul de Asociere si Zona de Liber Schimb Aprofundata si Cuprinzatoare dintre UE si Ucraina pentru comunitatea de afaceri”.
Acordurile de Liber Schimb urmaresc eliminarea graduala a taxelor vamale de import si export in comertul produselor, eliminarea barierelor in comertul serviciilor si un acces mai bun al companiilor pe pietele respective. Prin organizarea acestui webinar se urmareste imbunatatirea intelegerii implicatiilor acestor acorduri in vederea informarii oamenilor de afaceri si, in mod special, a intreprinderilor mici si mijlocii (IMM-uri) cu privire la oportunitatile oferite pentru accesarea celor trei piete.
„Acordul de asociere si intre UE si Ucraina, care a intrat in vigoare in septembrie 2017, reprezinta o etapa majora in relatiile bilaterale, oferind noi oportunitati economice ambelor parti. Companiile ucrainene au primit un acces preferential stabil la cea mai mare piata unica din lume, in timp ce companiile din Uniunea Europeana beneficiaza de acces mai usor pe piata ucraineana, permitand astfel dezvoltarea unor relatii durabile cu furnizorii si potentialii parteneri de afaceri. Datorita acestor acorduri, comertul bilateral dintre Romania si Ucraina s-a intensificat in ultima perioada. Spre exemplu, conform datelor de la Institutul National de Statistica din Romania, in 2019, volumul comertului bilateral s-a ridicat la 1547,4 milioane de euro, inregistrand o crestere de 13,7% fata de anul precedent. Exista inca potential comercial nevalorificat, context in care incurajez operatorii economici, firmele din Romania si Ucraina sa intensifice contactele si explorarea oportunitatilor, inclusiv cu sprijinul CCIR si al Camerei ucrainene”, a declarat in deschiderea evenimentului dl. Ovidiu Silaghi, Secretar General al CCIR.
„Cu siguranta, aceasta pandemie va schimba total modul in care se vor face afaceri in viitor, iar schimbarile ne vor afecta pe toti, daca nu suntem pregatiti. De aceea, astfel de intalniri, precum cea organizata de Camera de Comert si Industrie a Romaniei, sunt deosebit de importante. Reprezinta prilejul perfect de a afla impreuna cu ce provocari avem de-a face si, bineinteles de a gasi solutiile cele mai bune. Profit de aceasta ocazie pentru a informa mediul de afaceri din Romania ca toate companiile pe care le reprezint sunt verificate in ceea ce priveste conformitatea cu cerintele Uniunii Europene”, a declarat Gennadiy Chyzhykov, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Ucrainei.