Grid star
business capital

ROMANIA ARE NEVOIE DE PATRIOTISM ECONOMIC - Presedintele ASF: "Ar putea permite protejarea spatiului economic romanesc"

Romania are nevoie de patriotism economic pentru a face fata noilor provocari, context in care companiile solide romanesti trebuie sprijinite, declara presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), Nicu Marcu.

Potrivit acestuia, ASF nu sta in calea inovatiei, insa va interveni de fiecare data pentru a stopa comportamentele abuzive, inselatoare si ilegale.
Nicu Marcu aminteste ca patriotismul economic poate fi perfect compatibil cu piata libera, acest fapt fiind enuntat de mai multi economisti cunoscuti. In actualul context politic si economic mondial, apreciaza Marcu, acest patriotism economic ne poate feri de comportamentele uneori abuzive ale marilor actori economici purtatori de interese politice.

"Asa dupa cum am enuntat si cu alte ocazii, este nevoie de o doza de ‘patriotism economic’ in ceea ce priveste sustinerea Bursei si in orientarea investitiilor catre active solide din economia nationala. Nu este nicidecum vorba de o atitudine nationalista reactionara la adresa provocarilor economiei globale. Si nici despre o retorica populista.  Redefinit in contextul analizelor dedicate crizei economice din 2008, de catre economisti cunoscuti, termenul de patriotism economic se prezinta perfect compatibil cu libertatea pietei. Menit sa rezolve tensiunea dintre interdependenta economica internationala si teritorialitatea politica, o astfel de forma de patriotism economic ar putea permite protejarea spatiului economic romanesc, in fata actiunii destructurante a marilor actori economici mondiali, purtatori de interese politice incompatibile cu libertatea democratica si statul de drept”, a declarat Marcu.

Cu ochii pe piata

Presedintele ASF subliniaza ca institutia pe care o conduce este foarte atenta la comportamentele din cele trei piete pe care le supravegheaza (pensii private, asigurari si piata de capital) si va interveni de fiecare data cand constata comportamente abuzive.

"Autoritatea de Supraveghere Financiara nu va pune piedici inovatiei dar va face tot ce este necesar pentru a stopa comportamentele abuzive, inselatoare si ilegale. Totodata, combinam aceste eforturi cu actiuni sporite de educatie financiara pentru a creste gradul de constientizare a societatii cu privire la riscurile noi, aparute pe pietele financiare”.

Marcu arata, potrivit studiifinanciare.ro, ca este nevoie de o supraveghere in timp real a pietei si de o intarire a actiunilor in acest sens, avand in vedere vulnerabilitatile unor dintre fondurile de investitii prezente pe Bursa  .

"Un imperativ al supravegherii si reglementarii pietei de capital (si al celorlalte sectoare financiare pe care le supravegheaza ASF) este dat de cerintele detaliate de raportare, pe cat de mult posibil in timp real. Analiza eficienta a riscurilor nu se poate realiza decat utilizand date precise si actualizate. Dorim astfel sa continuam sa eficientizam raportarea datelor si imbunatatirea capacitatilor de analiza pe baza acestor date, pentru a asigura depistarea si diminuarea in timp util a riscurilor care apar. Vulnerabilitatile anumitor fonduri de investitii, combinate cu interconexiunea cu alte parti ale sectorului financiar, reclama o consolidare a sistemului de reglementare si supraveghere, tocmai pentru a spori rezilienta si gestionarea riscului de lichiditate pentru fondurile care activeaza pe piata de capital si pe alte piete financiare”.

Iata declaratia facuta de presedintele ASF la aniversarea a 140 ani de la infiintarea primei burse de valori mobiliare in Romania:

"O zicala atribuita unui celebru consultant in management, ne lasa sa intelegem ca “cea mai buna maniera de a controla viitorul este de a participa la punerea sa in opera”. De aceea, incep prin a sublinia viitorul raporturilor dintre Autoritatea de Supraveghere Financiara si Bursa de Valori Bucuresti in contextul exigent al prezentului nostru economic.
De la pandemia de Covid pana la razboiul din Ucraina, trecand prin recesiune, inflatie, criza climatica, datoriile publice in zona euro sau riscul escaladarii nucleare, lumea contemporana se confrunta cu crize multiple, care se alimenteaza si neutralizeaza reciproc. In acest climat de anxietate politica, incertitudine economica si vulnerabilitate sociala, teoretizat de un profesor de la o prestigioasa universitate americana drept o “policriza”, stabilitatea financiara a statelor democratice devine mai mult decat o miza geopolitica. Daca ne raportam la asocierea istorica intre democratie si prosperitate, asigurarea stabilitatii financiare este si o datorie fata de generatiile viitoare. Este vorba despre o datorie morala ce reclama nu doar o crestere economica durabila ci si configuratii institutionale capabile sa transforme evolutii economice inedite in tot atatea oportunitati financiare.
Dat fiind imperativul actual al protejarii stabilitatii financiare nationale, am ales sa vorbesc astazi despre relatiile dintre BVB si ASF din aceasta perspectiva. Daca Autoritatea este un pivot normativ esential al sistemului financiar romanesc, BVB reprezinta principala institutie a pietei de capital autohtone.  Daca Autoritatea se situeaza sub semnul prudentei institutionale, BVB este locul unde managementul riscului e mobilizat in profitul prosperitatii. In acord cu celebrul dicton al filosofului Seneca, potrivit caruia “norocul este ceea ce se intampla cand pregatirea intalneste prilejul”, consider ca intre ASF si BVB exista o sinergie naturala pe care avem obligatia de a o intretine si dezvolta. Astfel, dinamica tranzactiilor de la BVB reprezinta nu doar o expresie a sanatatii economice nationale ci si un indicator elocvent pentru eforturile de supraveghere experimentate cu succes de ASF in ultimii ani. Nu este, deci, surprinzator faptul ca, intr-un moment atat de critic pentru pietele si serviciile de investitii financiare, Autoritatea de Supraveghere Financiara tinde sa imprime BVB prioritatile sale de actiune. Astfel, ASF se concentreaza pe indatoririle de a supraveghea evolutia pietelor, de a monitoriza, intelege si evalua riscurile nu numai la adresa investitorilor, dar si a pietelor si stabilitatii financiare.
Intr-o lume traversata de bulversari economice si politice structurale, consider ca ar trebui sa privim cu precautie la modul in care se manifesta economia globala si cea autohtona si sa actionam cu prudenta pentru pastrarea stabilitatii financiare. Daca anul 2022 a fost unul dintre cei mai dificili ani pentru economia globala, previziunile legate de perenizarea recesiunii in 2023 se fac din ce in ce mai mult auzite. OECD subliniaza chiar ca perspectivele pentru economia globala s-au „intunecat” si acest lucru a fost exacerbat de invadarea Ucrainei. Toate prognozele initiale cu privire la caracterul tranzitoriu al inflatiei s-au dovedit excesiv de optimiste, iar cresterea preturilor si recesiunea raman amenintarile principale pentru economiile lumii.
In astfel de vremuri incerte, stabilitatea financiara a generatiei prezente dar si a generatiilor viitoare depinde foarte mult de nivelul de cunoastere si de corecta utilizare a produselor si serviciilor financiare. In raport cu BVB, Autoritatea de Supraveghere Financiara ramane consecventa misiunii sale strategice. Aceasta misiune vizeaza stabilitatea financiara a celor trei piete supravegheate prin dezvoltarea lor in acord cu exigentele economiei de piata, insistand in mod particular pe interesul publicului larg, consumator de produse si servicii financiare.

Sectorul asigurarilor

Precum sectorul asigurarilor sau cel al fondurilor de pensii, pietele de capital revendica un rol crucial in peisajul financiar al oricarei economii capitaliste contemporane. Bursele alimenteaza economiile locale si globale, ajuta la alocarea riscurilor si promoveaza sanatatea si stabilitatea financiara. Daca ne raportam la starea actuala a economiei prin prisma riscurilor si vulnerabilitatilor ce ii sunt asociate, comunicarea si coordonarea intre ASF, BVB si marile companii de servicii financiare este o prioritate comuna. O astfel de coordonare cu valente proactive permite atat autoritatilor de reglementare cat si actorilor financiari sa recunoasca si sa defineasca in timp util noile provocari, riscurile si vulnerabilitatile asociate pietelor financiare. Acestia pot lua astfel decizii financiare sanatoase, in interesul actionarilor si in scopul dezvoltarii sustenabile a economiei nationale.
Criza economica legata de pandemie a dus la niveluri istorice de contractie economica iar rezistenta pietelor de capital a fost testata sever in ultimii ani. Din fericire, Bursa si, in special, infrastructura pietei de capital s-au mentinut pe pozitii. Aceasta este o confirmare a importantei reformelor de reglementare adoptate dupa lectia invatata odata cu criza financiara din 2008, dar este si o dovada in plus a modului in care ASF a actionat in ultimii ani si mai ales in anul acesta in scopul mentinerii stabilitatii pietelor.
Digitalizarea, cat si factorii ESG transforma rapid modul in care opereaza sectorul financiar, iar Autoritatea de Supraveghere Financiara trebuie sa dea tonul modului de adaptare la aceste realitati. Suntem constienti de riscurile la care sunt expusi investitorii in timp ce sunt fortati sa traverseze aceste transformari ale mediului economic si financiar.

Digitalizarea

Este limpede ca inovatia tehnologica si digitalizarea sunt factori de dezvoltare a pietelor financiare. Datorita lor, serviciile financiare opereaza un proces de schimbare a lantului valoric traditional, adoptand tehnologia blockchain si cloud, precum si noile modele de distributie digitala si noile FinTech. Aceasta transformare a fost accelerata de masurile de combatere a Pandemiei Covid 19 si a condus adesea spre o eficientizare a serviciilor dar si a costurilor. Atragerea mai multor investitori de retail pentru a participa pe pietele financiare este un lucru bun si este un obiectiv-cheie si al strategiei de dezvoltare a pietii de capital din Romania. Dar in acest proces au aparut si noi categorii de riscuri si vulnerabilizari ale unor segmente socio-economice consumatoare de servicii si produse financiare. ASF a sesizat faptul ca “game-ificarea” excesiva si promovarea unor false strategii de investitii, prin instrumentalizarea influentei retelelor sociale, au avut efecte ambivalente asupra increderii publicului in digitalizarea tranzactiilor bursiere. Din acest motiv, atat ASF cat si BVB au lansat repetate avertizari catre consumatorii de servicii si produse financiare. Continuam sa facem acest lucru fara intrerupere, in scopul protejarii investitorilor si al asigurarii stabilitatii financiare. Autoritatea de Supraveghere Financiara nu va pune piedici inovatiei dar va face tot ce este necesar pentru a stopa comportamentele abuzive, inselatoare si ilegale. Totodata, combinam aceste eforturi cu actiuni sporite de educatie financiara pentru a creste gradul de constientizare a societatii cu privire la riscurile noi, aparute pe pietele financiare.

Supravegherea pietei de capital

Un imperativ al supravegherii si reglementarii pietei de capital (si al celorlalte sectoare financiare pe care le supravegheaza ASF) este dat de cerintele detaliate de raportare, pe cat de mult posibil in timp real. Analiza eficienta a riscurilor nu se poate realiza decat utilizand date precise si actualizate. Dorim astfel sa continuam sa eficientizam raportarea datelor si imbunatatirea capacitatilor de analiza pe baza acestor date, pentru a asigura depistarea si diminuarea in timp util a riscurilor care apar.
Vulnerabilitatile anumitor fonduri de investitii, combinate cu interconexiunea cu alte parti ale sectorului financiar, reclama o consolidare a sistemului de reglementare si supraveghere, tocmai pentru a spori rezilienta si gestionarea riscului de lichiditate pentru fondurile care activeaza pe piata de capital si pe alte piete financiare.
Asa dupa cum am enuntat si cu alte ocazii, este nevoie de o doza de “patriotism economic” in ceea ce priveste sustinerea Bursei si in orientarea investitiilor catre active solide din economia nationala. Nu este nicidecum vorba de o atitudine nationalista reactionara la adresa provocarilor economiei globale. Si nici despre o retorica populista.  Redefinit in contextul analizelor dedicate crizei economice din 2008, de catre economisti cunoscuti, termenul de patriotism economic se prezinta perfect compatibil cu libertatea pietei. Menit sa rezolve tensiunea dintre interdependenta economica internationala si teritorialitatea politica, o astfel de forma de patriotism economic ar putea permite protejarea spatiului economic romanesc, in fata actiunii destructurante a marilor actori economici mondiali, purtatori de interese politice incompatibile cu libertatea democratica si statul de drept.

Obiectivele ASF

Unul dintre obiectivele majore ale ASF este dezvoltarea durabila a pietei de capital din tara noastra, iar pentru atingerea acestui obiectiv, Autoritatea are in vedere identificarea tuturor instrumentelor si activitatilor care asigura premisele cresterii atractivitatii pietei de capital din Romania pentru investitori si pentru emitenti, cu respectarea corespunzatoare a principiilor de transparenta si de protectie a investitorilor pe piata de capital. Prin aceasta, ASF doreste sa contribuie la cresterea lichiditatii pietei de capital prin diversificarea instrumentelor financiare tranzactionate si a operatiunilor derulate in cadrul acesteia.
Bursa romaneasca trebuie sa devina un reper semnificativ al economiei romanesti, un important izvor de finantare a acesteia si o platforma de tranzactionare a pachetelor de actiuni ale celor mai importante si atractive companii romanesti. 
Dezvoltarea economiei nationale nu poate avea loc fara o consolidare serioasa si durabila a pietei de capital autohtone. De aceea, tin sa asigur conducerea BVB, pe investitorii actuali si pe cei potentiali, pe antreprenorii romani si intreaga comunitate a pietei de capital din Romania ca aceasta colaborare intre ASF si BVB se prezinta ca o investitie in viitor. Caci, asa cum noua deviza a BVB o reitereaza, "viitorul apartine celor care investesc in el".

 

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani