Romania are mai multa valuta. Rezerva a crescut la 64 miliarde euro la sfarsitul lunii martie
01 April 2024 15:52 Lumea Banilor 1053Rezervele valutare la Banca Nationala a Romaniei (BNR) totalizau 64,279 miliarde euro la sfarsitul lunii martie 2024, fata de 63,128 miliarde euro la 29 februarie 2024. Situatia a fost dezvaluita de BNR.
Conform BNR, in cursul lunii au avut loc urmatoarele operatiuni:
- intrari in valoare de 1,789 miliarde euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor;
- iesiri de 638 milioane euro, reprezentand: modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit la BNR, plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta, plati din contul Comisiei Europene.
Rezerva de aur s-a mentinut constanta
Altfel, nivelul rezervei de aur s-a mentinut la 103,6 tone. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 6,898 miliarde euro. Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la 31 martie 2024 au fost de 71,177 miliarde euro, fata de 69,368, miliarde euro la 29 februarie 2024. Platile scadente in luna aprilie 2024 in contul datoriei publice denominate in valuta, directe sau garantate de Ministerul Finantelor, insumeaza circa 2,041 miliarde euro.