Grid star
banci

Riscuri ridicate identificate de BNR la adresa leului. Printre acestea se numara “situatia politica interna, de natura sa provoace ingrijorari legate de consolidarea fiscala”

Banca Nationala a Romaniei (BNR) arata ca riscurile la adresa comportamentului cursului de schimb al leului raman ridicate, evocand deficitele gemene mari,  precum si “situatia politica interna, de natura sa provoace ingrijorari legate de consolidarea fiscala in perspectiva apropiata”. Totodata, s-au facut referiri la tensiunile geopolitice si la masurile de politica comerciala ale administratiei SUA, cu potentiale implicatii asupra deciziilor de politica monetara ale Fed/bancilor centrale majore si asupra volatilitatii de pe piata financiara internationala. 

In discutiile privind conditiile financiare, membrii Consiliului de Administratie al BNR au evidentiat micile cresteri inregistrate de principalele cotatii ale pietei monetare interbancare in a doua decada a lunii ianuarie 2025 si stabilizarea ulterioara a acestora la noile niveluri. In acelasi timp, a fost remarcata fluctuatia ampla a randamentelor titlurilor de stat pe termen lung, care si-au prelungit ascensiunea abrupta in prima parte a lui ianuarie, pentru ca spre finele lunii sa consemneze o corectie descendenta accentuata, pe fondul ameliorarii apetitului global pentru risc, dar si in conditiile atenuarii ingrijorarilor investitorilor financiari legate de perspectiva consolidarii bugetare ulterior anuntarii de catre autoritati a coordonatelor proiectului de buget pentru anul curent.
In aceasta conjunctura, cursul de schimb leu/euro a tins sa se mentina in prima luna a anului pe palierul mai inalt pe care a revenit la mijlocul  trimestrului III 2024, iar in raport cu dolarul SUA, leul a continuat sa slabeasca relativ alert pana la mijlocul lui ianuarie, insa a recuperat apoi deprecierea astfel acumulata, ca urmare a evolutiei ratei de schimb a monedei americane pe pietele financiare internationale.

Analiza pe inflatie

In ceea ce priveste evolutiile macroeconomice viitoare, membrii Consiliului au aratat ca noile evaluari releva o noua inrautatire a perspectivei inflatiei pe termen scurt in raport cu previziunile precedente, in conditiile in care rata anuala a inflatiei este asteptata sa cunoasca o fluctuatie pronuntata in semestrul I 2025, iar in semestrul II sa descreasca pe o traiectorie mai ridicata decat cea din proiectia anterioara, mentinandu-se deasupra intervalului tintei pana la finele anului curent. Totodata, dupa ce va cobori in primele luni din 2026 usor sub limita de sus a intervalului tintei, in principal pe fondul unor efecte de baza, rata anuala a inflatiei isi va stopa probabil scaderea, ramanand practic constanta pana la capatul orizontului de prognoza, pe un palier doar marginal inferior celui previzionat anterior. Astfel, aceasta ar urma sa se reduca la 3,8 la suta in ultima luna a anului curent si la 3,1 la suta in decembrie 2026, finele orizontului prognozei, comparativ cu valorile de 3,5 la suta si respectiv 3,3 la suta indicate de proiectia precedenta pentru aceleasi momente de referinta, au punctat membrii Consiliului. 

“S-a convenit ca trendul general descrescator al ratei anuale a inflatiei din urmatoarele cinci trimestre, dar si intreruperea ulterioara a acestuia sunt atribuibile in buna masura factorilor pe partea ofertei, a caror actiune va ramane dezinflationista pe termen scurt, in principal sub impactul efectelor de baza manifestate la nivelul subcomponentelor non-alimentare ale inflatiei de baza, dar si pe segmentele produse din tutun, combustibili si LFO. Actiunea dezinflationista de ansamblu a factorilor pe partea ofertei va fi insa mai modesta decat s-a previzionat anterior si se va epuiza temporar in trimestrul II 2025 ca urmare a influentelor contrare venite pe orizontul scurt de timp din efecte de baza nefavorabile – asociate inclusiv modificarilor legislative in domeniul energiei aplicate in luna aprilie 2024 –, precum si din efecte persistente exercitate asupra dinamicii preturilor alimentelor si energiei de seceta severa din 2024, de majorarea cotatiilor unor marfuri si de cresterea consumului de energie in lunile de iarna", au semnalat membrii Consiliului de Administratie al BNR.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani