REZERVELE PETROLIERE – Premierul a semnat. Schimbarile
03 August 2022 18:06 Lumea Banilor 1046Guvernul Ciuca a adoptat Proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii 85/2018 privind constituirea si mentinerea unor rezerve minime de titei si/sau produse petroliere
Actul normativ prevede o serie de modificari cu privire la rezervele minime de titei si/sau produse petroliere. De exemplu, nivelul stocurilor minime va reprezenta cel putin cea mai mare valoare dintre cantitatea aferenta importurilor nete pe o perioada de 90 de zile, calculata pe baza mediei zilnice a importurilor nete, si cantitatea aferenta consumului intern pe o perioada de 61 de zile, calculata pe baza mediei zilnice a consumului intern. Institutul National de Statistica va furniza datele statistice necesare stabilirii echivalentului in petrol al importurilor nete si al consumului intern.
Stocurile minime
Potrivit Executivului, nivelul stocurilor minime poate fi redus doar pe perioada operatiei de inlocuire a unor cantitati de produse petroliere care fac parte din structura sortimentala a acestora si numai in masura in care inlocuirea acelor cantitati de produse este necesara pentru mentinerea utilitatii stocurilor minime, precum si in cazul punerii in circulatie a stocurilor minime, in caz de disfunctionalitate majora in aprovizionarea cu titei si/sau produse petroliere, a situatiilor de urgenta deosebita si a situatiilor de criza locala.
"Stocurile minime se vor constitui cel mai tarziu la data de 1 iulie a fiecarui an calendaristic si se vor mentine, in mod continuu, pentru urmatoarele 12 luni calendaristice, pe perioada 1 iulie anul curent - 30 iunie anul urmator”, anunta Guvernul.