RETEAUA NATIONALA DE PRODUSE ROMANESTI – Ministrul Agriculturii Adrian Oros face marele anunt: „Ne dorim sa colectam, sa depozitam si sa distribuim produse romanesti. Depozitele regionale vor avea si rolul de rezerve strategice”

513
Depozitele regionale vor avea si rolul de rezerve strategice

Informatii esentiale oferite de ministrul Agriculturii Adrian Oros (foto) la conferinta „Modernizarea continua a retelelor de retail. Efort, succes si influenta asupra productiei nationale alimentare si de bauturi” organizata joi, 29 octombrie 2020, in cadrul BucharestFoodSummit.ro laUniversitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti. Organizata ca o platforma de comunicare intre marii retaileri si autoritatile statului, aducand la aceeasi masa anterprenorii, conducatorii de varf din economia romaneasca si factorii decidenti ai diferitelor institutii ale statului, conferinta a reunit cele mai importante idei si nevoi existente in domeniu sub noua realitatea de covid-19.

„Reteaua de depozite regionale va avea si un alt rol, acela de a avea niste rezerve strategice, pentru ca nu stim ce vremuri vor veni si suntem intrebati tot timpul daca vine criza alimentara, daca avem rezerve suficiente pentru produsele de baza” – Adrian Oros

Despre aceasta realitate a vorbit si Adrian Oros, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Regionale, care a subliniat nevoia consolidarii cooperari statului si nu numai cu micii producatori, astfel incat sa poata fi infiintate asa numitele „depozite regionale” in care sa poata fi depozitate alimente si materie prima produse in Romania. De la legume/fructe, cererale, pana la branzeturi si carne, aceste depozite regionale anuntate de Adrian Oros vor avea dublu rol, respectiv:

-vor ajuta producatorii locali sa isi promoveze produsele, care din aceste depozite se vor duce catre retail, HORECA si alte locatii;

-vor indeplini rolul de rezerve strategice, in conditiile in care din ce in ce mai multa lume este ingrijorata de venirea unei crize alimentare.

Ideea nu este deloc rea si ar trebui de indata pusa in aplicare, cu atat mai mult cu cat pandemia de covid-19 a provocat falimentul in masa al mai multor agenti economici, inclusiv din agricultura.

Iata declaratia lui Adrian Oros:

„Legat de discutia de astazi, ne-am uitat si noi in jurul nostru, am vazut cum au reactionat alte state, am vazut cum incerca alte state sa isi promoveze producatorii locali, cum incearca sa ii ajute sa aiba acces in pietele mai mici si mai mari si am vazut ca, pe de-o parte, nefiind foarte bine organizati, neputand asigura volume si marfa standardizata si o anumita ritmicitate, le este foarte greu sa intre in aliante si pe de alta parte nici acele lanturi scurte la care se lucreaza si pentru care au fost destinate sume si in vechiul PNDL nu au fost foarte bine puse la punct, desi aceasta criza a demonstrat nu numai noua, ci si altor state, ca sunt importante aceste lanturi scurte, adica produsele sa fie vandute cat mai aproape de locurile unde ele se produc.

Si atunci am gandit ca putem utiliza tot niste bani din acest program de rezilienta si lansare economica sa facem o retea nationala unde va participa cine va dori din producatorii romani, in care ne dorim sa colectam, sa depozitam si sa distribuim produse romanesti. Din aceasta retea produsele romanesti pot pleca oriunde, si la retaileri daca doresc si la sistemul HORECA sau in alte magazine, dar am gandit aceasta retea in jurul unor depozite mari regionale care sa aiba si un alt rol, acela de a avea niste rezerve strategice, pentru ca nu stim ce vremuri vor veni si suntem intrebati tot timpul daca vine criza alimentara, daca avem rezerve suficiente pentru produsele de baza. Vrem sa consolidam aceasta rezerva de stat, iar in aceste depozite o sa gazduim si rezerva de stat„.

Adrian Oros: „Stim care sunt nevoile agriculturii romanesti si a fiecarui sector de activitate in parte”

In acest context, ministrul Agriculturii a subliniat ca in urmatoarea perioada „vom avea nevoie unii de altii”, fiind necesar in acest circuit atat producatorul mic sau mare, cat si procesatorul sau retailul si reteaua de distribuitori si comercianti:

„Incercam sa ne adaptam din mers si trebuie sa trecem impreuna peste aceasta perioada si sa trecem cat mai solidar. Daca ne este greu, sa ne fie la toti, daca se poate la fel. Am vrut sa spun ca nu trebuie unii dintre noi sa profitam de aceasta perioada grea pentru ca va trece cu siguranta si vom avea nevoie unii de altii. Vom avea nevoie si de producatorul mic, si de producatorul mare, si de procesator, vom avea nevoie si de distribuitori si de comercianti, dar si de consumatori. Cred ca in aceasta perioada suntem toti mai intelepti. Ne obliga situatia. Aceasta perioada de evolutie a pandemiei se suprapune cu negocierile de politica agricola comuna, iar toti cei care suntem aici in sala suntem interesati ce va aduce aceasta politica agricola comuna. Fiecare dintre noi avem prioritati. Noi, Ministerul, avem prioritatile pe care le-am identificat impreuna cu mediul asociativ, cu care facem acest lucru incepand din noiembrie 2019. Stim care sunt nevoile agriculturii romanesti si a fiecarui sector de activitate in parte, dar si actorii din agricultura isi cunosc fiecare nevoie in aceasta perioada. Iar prin dialog, prin negociere vrem sa creionam fiecare foaie de parcurs in asa fel incat peste 7 ani cand tragem linie aceste nevoie sa fie cat mai putine si o parte din ele sa le rezolvam”.

„Este foarte important sa intelegem ca subventiile trebuie sa ajunga doar la cei care fac agricultura, cei care lucreaza pamantul si la cei care cresc animale. Daca ar fi fost dupa mine, le-as fi dat celor care au facut acest lucru dintotdeauna, nu la cei care au intrat doar pentru subventii” – Adrian Oros


In discursul sustinut la conferinta Bucharest Food Summit, Adrian Oros, vorbind despre Programul National Strategic si despre cifre a dezvaluit care este situatia din teren in ceea ce priveste interesul pentru agricultura, dar mai ales pentru subventii. In acest caz, Adrian Oros a opinat ca, din punctul sau de vedere subventiile ar trebui acordate doar celor care fac agricultura dintotdeauna, nu si celor care s-au apucat de agricultura pentru obtinerea acestor subventii.

Realitatea din Romania in ce priveste producatia, subliniaza ministrul Agriculturii, este ca „am ajuns sa exportam subventii, pentru ca exportam in mare parte materie prima”.

Iata declaratia lui Oros:

„40% din suprafata lucrata de pe teritoriul Romaniei este lucrata de 97,33% dintre fermieri in ferme mai mici de 50 de hectare. Alte 40% sunt lucrate de 0,56% de fermieri din ferme mai mari, peste 300 de hectare, iar 21% din suprafata lucrata este lucrata de 2,18 % din fermieri medii intre 50 si 300 de hectare. Avem dreptul sa recunoastem un grad de asociere destul de firav, exista multa neincredere in sistemul de asociere, inclusiv in asocierea economica, in cooperative, care sunt singura solutie realista pentru micul producator sau micul procesator. Avem un grad de imbatranire a populatiei destul de alarmant. Desigur, acest fenomen este inregistrat si in alte state europene. Sub 29% din populatia rurala are pana in 41 de ani si doar 11% dintre fermieri sunt sub 55 de ani. Ne confruntam si cu o lipsa a fortei de munca responsabila si calificata. Avem un abandon al zonelor cu constrangere naturale care in anumite circumstante ar putea sa reprezinte niste oportunitati. Avem o agricultura meteo-dependenta, iar anul acesta s-a simtit cel mai bine. Avem probleme de subventie, toate tarile au probleme de subventii, noi avem cei mai priceputi vanatori de subventii si ma bucur ca la toate negocierile se discuta serios despre fermierul veritabil pentru ca este foarte important sa intelegem ca subventiile trebuie sa ajunga doar la cei care fac agricultura, cei care lucreaza pamantul si la cei care cresc animale. Daca ar fi fost dupa mine, le-as fi dat celor care au facut acest lucru dintotdeauna, nu la cei care au intrat doar pentru subventii, dar nu se intampla toate lucrurile asa cum vreau eu.

Avem o balanta comerciala deficitara, stim cu toti cum a evoluat aceasta balanta. Practic, desi unii s-au suparat pe mine, noi exportam subventii, pentru ca exportam in mare parte materie prima. Bine ca macar avem ce exporta, dar in urmatoarea perioada ar trebui sa facem eforturi cu toti sa schimbam aceasta paradigma pentru ca se poate. Si am lasat intentionat la urma o slaba promovare si un grad redus de comercializare a produselor romanesti, chiar daca sunt eforturi din toate partile. Am vazut ca si marile lanturi de retail sunt mai atente la ceea ce inseamna produse romanesti, dar inca nu avem nivelul la care ar trebui sa fim”.

1 comentariu la “RETEAUA NATIONALA DE PRODUSE ROMANESTI – Ministrul Agriculturii Adrian Oros face marele anunt: „Ne dorim sa colectam, sa depozitam si sa distribuim produse romanesti. Depozitele regionale vor avea si rolul de rezerve strategice”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *