Grid star
criptomonede

RETEAUA CARE A DISTRUS CRIPTOMONEDE DE 4,5 MILIARDE DOLARI – Care este motivul pentru care dezvoltatorii Ethereum au decis sa "arda” peste 1 milion de ETH

Reteaua Ethereum fondata de ruso-canadianul Vitalik Buterin a "ars” peste 1 milion de Ether (ETH) in ultimele cateva luni dupa actualizarea blockchainului Ethereum din 5 august 2021, cunoscuta internautilor ca "London hard fork”. La pretul ETH de astazi, valoarea cumulata a criptomonedelor distruse este de peste 4,5 miliarde de dolari.

Datele de la Watch The Burn dezvaluie ca reteaua Ethereum face eforturi sa devina deflationista, obiectiv propus prin actualizarea blockchainului din 5 august, numit in limbaj tehnic Ethereum Improvement Protocol 1559, sau EIP-1559. La momentul redactarii acestui articol, peste 1 milion de ETH, cu o valoare de piata de peste 4,5 miliarde dolari, au fost arsi de la evenimentul cunoscut ca "London hard fork” 5 august.

Reteaua s-a dovedit capabila sa-si mentina o rata ridicata de ardere, in conditiile in care a "reusit” sa distruga ETH in valoare de peste un miliard de dolari inca din prima luna, comenteaza cryptopotato.com.

Reteaua Ethereum reuseste sa se apropie de un trend deflationist

In acel timp, aproape 1,5 milioane de criptomonede Ether au fost create si distribuite minerilor ca recompense pentru activitatea de valizare a blocurilor din retea. Acestea fiind spuse, au existat momente in care rata de ardere a criptomonedei a depasit rata de emitere, cum ar fi la inceputul acestei luni, lucru care a imprimat un trend deflationist pentru ETH, cotat joi, 25 noiembrie la aproape 4500 dolari. (foto 2)

Actualizarea "London hard fork” a fost menita sa scada taxele de tranzactie prin modificarea structurii taxelor pe tranzactiile efectuate in Ethereum. EIP-1559, ceea ce face face minarea de Ethereum mult mai putin profitabila, din moment ce taxa de baza a tranzactiei este distrusa, sau "arsa” – in loc sa le revina minerilor care valideaza blocurile in blockchain. Desigur, inca este posibil ca un utilizator sa plateasca mai mult pentru a fi prioritizat de mineri – situatie in care validatorul castiga o suma mai mare.

Taxele pe tranzactiile efectuate in reteaua Ethereum raman „exorbitant de mari”

Cu toate acestea, taxele sunt inca exorbitant de mari pe Ethereum, asa cum se reflecta in numarul de ETH arsi pana in prezent. Vitalik si alte voci ale comunitatii favorizeaza acum mutarea anumitor functionalitati de retea din stratul de baza al Ethereum pentru a debloca reteaua, spun jurnalistii de la cryptopotato.com.

In general, comunitatea Ethereum este incantata de actualizarea din 5 august, vazand o rata ridicata de ardere a ETH ca fiind o caracteristica pozitiva. Unii chiar cred ca acest lucru face ca ETH sa fie mai "stabil” decat Bitcoin, avand in vedere oferta absolut fixa a acestuia din urma (de 21 milioane de BTC).

Cu toate acestea, Ethereum este inca o moneda inflationista neta (desi a reusit sa atinga un trend deflationist pe durate limitate de timp) si nu are un anumit plafon in ce priveste "emiterea” de criptomoneda. In acelasi timp, procentul de emitere a ETH a scazut cu 67% de la EIP 1559. Desi este o reducere semnificativa, nu o transforma intr-o moneda chiar "deflationista”.

O moneda deflationista implica comisioane mari de tranzactie pentru finantarea fondului de "ardere”. In timp ce aceasta aprovizionare redusa ii ajuta pe utilizatorii HODL (cei care detin efectiv criptomoneda pe o perioada mai mare de timp), ii dezavantajeaza pe utilizatorii care incearca sa cheltuiasca efectiv criptomoneda si sa faca tranzactii in retea.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani