Grid star
camere de comert

Replica Camerei de Comert dupa declaratiile ministrului Agriculturii : “INDAGRA nu este un platou de PR pentru politicieni, ci cel mai mare hub de networking si inovatie in agricultura si industrie alimentara”

Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) a luat pozitie fata de declaratiile Ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Florin Barbu, referitoare la organizarea targului INDAGRA 2024.

Prezentam comunicatul Camerei de Comert:

“INDAGRA nu este un platou de PR pentru politicieni, ci cel mai mare hub de networking si inovatie in agricultura si industrie alimentara!

Referitor la articolul cu titlul: 'Dezastruos!' Ministrul Agriculturii, dezamagit de targul Indagra: Nu gasesti un produs romanesc', publicat, in data de 1 noiembrie 2024 pe site-ul adevarul.ro, Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) face urmatoarele precizari:

INDAGRA este, prin definitie, o platforma de networking gandita pentru profesionistii din agricultura, zootehnie, viticultura si pomicultura, care vin sa descopere tehnologii de varf, sa incheie parteneriate strategice si sa isi impartaseasca experientele intr-un cadru de business. Este dezamagitor si ingrijorator ca domnul ministru Florin Barbu incearca sa transforme acest targ intr-un subiect politic, neintelegand esenta si scopul sau real.

Suntem constienti ca domnul ministru este obisnuit cu evenimente unde este intampinat cu ‘paine si sare’ – si, eventual, un platou de branzeturi – insa INDAGRA nu este o piata rurala sau un targ de degustari. Nu organizam acest eveniment pentru a servi politicieni insetati de capital de imagine, care isi doresc o baie de multime alaturi de produse traditionale. INDAGRA este o platforma serioasa, creata pentru cei din industrie care cauta inovatie, solutii tehnologice si dezvoltare profesionala – nicidecum o oportunitate pentru parade politice in campanie electorala.

ROMEXPO a avut intentia de a organiza o deschidere oficiala a targului, invitand reprezentanti guvernamentali, in primul rand pe cei din Ministerul Agriculturii, care ar trebui sa joace un rol esential in sprijinirea acestui domeniu. Din pacate, nu am primit niciun raspuns la initiativa noastra, ceea ce arata ca implicarea ministerului in problemele reale ale agriculturii si industriei alimentare ramane doar la nivel declarativ: ‘vorbe, nu fapte’.

In plus, domnul ministru ar fi trebuit sa stie ca, in alte tari din Uniunea Europeana, Ministerul Agriculturii sprijina activ participarea companiilor la evenimente de profil si le faciliteaza accesul la tehnologie. De asemenea, colaboreaza cu asociatii de profil pentru a organiza targuri ce promoveaza inovatiile din sector si investeste in programe care ofera fermierilor acces la cele mai recente solutii agricole, intr-un cadru de business, cum este Centrul Expozitional ROMEXPO, unde aceste manifestari isi pot arata cu adevarat amploarea. Ministerul nu se limiteaza la a oferi acces in curtea sa pentru diverse incercari de eveniment si, cu atat mai putin, nu se ocupa de denigrarea unui eveniment de prestigiu, cum este INDAGRA.

De asemenea, daca si-ar fi dorit, domnul ministru ar fi putut afla ca INDAGRA este organizat de ROMEXPO, o companie privata, al carei actionar majoritar este Camera de Comert si Industrie a Romaniei, si nu se desfasoara sub niciun patronaj politic. Dupa cum am precizat, Ministerul Agriculturii nu a avut nicio implicare activa in organizare, dar se pare ca domnul Barbu a preferat sa ‘isi exprime dezamagirea’ fara a cunoaste realitatea de la firul ierbii si fara a sprijini concret acest eveniment de anvergura.

Iar ideea ca statul ‘va prelua’ acest eveniment privat aminteste de o perioada pe care cu totii vrem sa o lasam in trecut. Nu poti lua ceea ce nu ai avut vreodata – suntem departe de epoca in care statul detinea controlul asupra oricarui eveniment economic din Romania.
Mai mult, este iresponsabil sa pretinzi ca sprijini agricultorii si sa te plangi ca nu esti intampinat cu mese traditionale pentru nevoi de PR. Specialistii care vin la INDAGRA nu sunt interesati de o scena de folclor politic, ci de proiecte de viitor, investitii si schimburi de experienta autentice.

Astfel de declaratii sunt o incercare nedemna de a politiza un eveniment de prestigiu in timpul campaniei electorale. Fermierii, procesatorii si specialistii investesc efort si pasiune an de an in INDAGRA. Este o jignire nu doar pentru organizatori, ci si pentru cele 500 de companii expozante din 25 de tari, care contribuie la succesul acestei platforme internationale”.
 

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani