RENOVAREA CLADIRILOR CU BANI EUROPENI – Ministrul Dezvoltarii a facut anuntul. Ce s-a intamplat cu bugetul
24 October 2022 13:57 Lumea Banilor 915Bugetul alocat celui de-al doilea apel al Componentei 5 - Valul Renovarii din Planul National de Redresare si Rezilienta, a fost integral accesat, a anuntat ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, Cseke Attila (foto).
Astfel, pe 23 octombrie, ora 23.59, cand s-a incheiat cel de-al doilea apel de proiecte pentru aceasta componenta, bugetul estimat de 985.405.000 de euro a fost depasit, iar ministerul a primit 1.808 de cereri de finantare, in valoare de 3.171.630.822,46 de euro.
Cele mai multe cereri au fost depuse pentru renovarea integrata a cladirilor publice, pentru renovarea energetica moderata a cladirilor rezidentiale multifamiliale, precum si pentru renovarea energetica moderata a cladirilor publice. Listele cu cererile depuse pot fi consultate aici: https://mdlpa.ro/pages/pnrr.
Finantare integrala
In 10 octombrie, Ministerul Dezvoltarii a lansat cel de-al doilea apel de proiecte pentru tranzitia catre un fond construit verde si rezilient, prin eficientizarea energetica si asigurarea sigurantei seismice si la incendiu a blocurilor de locuinte si a cladirilor publice, finantate prin PNRR si gestionate de Ministerul Dezvoltarii.
Ministerul Dezvoltarii finanteaza integral lucrarile, iar locatarii si administratiile publice locale nu sunt nevoite sa asigure cofinantare.
In urmatoarea perioada, cererile vor intra in etapa de verificare si contractare, in ordinea depunerii cererilor, a precizat ministrul dezvoltarii, care a reamintit ca, in cadrul primului apel de proiecte, au fost depuse 1.437 de cereri de finantare, insumand peste 2 miliarde de euro.
“Ministrul a amintit si ca, pe 14 octombrie, a fost lansat al doilea apel de proiecte si pentru Componenta 10 – Fondul Local din PNRR, cu un buget disponibil de 859.690.000 de euro, pentru investitii in infrastructura verde a localitatilor, prin achizitia de mijloace de transport nepoluante, construirea de locuinte eficiente energetic pentru tineri specialisti in sanatate si educatie, reabilitarea cladirilor publice, construirea de piste de biciclete sau achizitionarea de statii de incarcare electrice. Apelul de proiecte pentru Fondul Local se va inchide pe 27 octombrie”, potrivit ministerului Dezvoltarii.