RECOMPENSAREA ANGAJATILOR - Codrut Nicolau, Edenred: Beneficiile extrasalariale despre care trebuie sa stie toata lumea
Codrut Nicolau (foto), directorul general Edenred Romania si Benefit Systems, a acordat un interviu revistei FoodBiz.ro in care a vorbit despre beneficiile extrasalariale pe care companiile le au la dispozitie pentru a-si recompensa angajatii.
Edenred Romania este lider pe piata beneficiilor extrasalariale din Romania, oferind intreaga gama de beneficii pentru angajati: carduri de tichete de masa, carduri cadou, carduri de vacanta si carduri culturale, cu scopul de a creste retentia angajatilor si de a eficientiza costurile aferente pachetelor oferite angajatilor. Aditional, prin platforma Benefit, Edenred pune la dispozitia angajatorilor cele mai dorite beneficii extrasalariale, ajutandu-i totodata sa-si optimizeze costurile.
"Activitatea Edenred in Romania are impact pozitiv asupra intregii comunitati, si poate fi reprezentata vizual ca un patrat magic” a explicat Codrut Nicolau pentru FoodBiz.ro. Acest patrulater despre care vorbeste are in primul colt mediul antreprenorial, companiile, de la cel mai mic SRL pana la cea mai mare multinationala, pentru care Edenred ofera instrumente de fidelizare a angajatilor si consultanta companiilor pentru a-si mentine costurile sub control.
Al doilea colt al patrulaterului sunt angajatii care se bucura de beneficiile oferite de angajator prin produsele Edenred.
Aplicatie mobila
"Este foarte important sa le oferim clientilor nostri cea mai buna experienta de utilizare. In ultimul an, am lansat primul parteneriat cu o platforma de livrare. De asemenea, ne-am imbogatit portofoliul de servicii si produse pentru angajati cu prima aplicatie mobila de beneficii extrasalariale pentru angajati, din Romania – aplicatia Benefit. Ma bucur sa spun ca acum cardurile Edenred sunt disponibile in toate canalele de plati mobile (Apple Pay, Google Pay, MyEdenred). Nu in ultimul rand, am lansat primele carduri ecologice de pe piata si primul chatbot din industrie", a declarat Codrut Nicolau.
Al treilea colt al patratului magic este reprezentat de o retea de cateva zeci de mii de comercianti din Romania, carora Edenred le aduce clienti noi, trafic si volume suplimentare de vanzari. Cardurile Edenred sunt Mastercard si pot fi acceptate pe orice tip de terminal fizic de plata deja existent in magazin, precum si pe terminale online.
Al patrulea colt este reprezentat de comunitatea locala, care include si comunitatea tehnologica, pentru care Edenred actioneaza ca un generator de valoare si inovatie. Din aceasta categorie fac parte si autoritatile, pentru care Edenred ofera servicii in cadrul programele sociale.
"Motivul pentru care vorbesc despre un patrat magic este pentru ca Edenred se afla in centrul acestui ecosistem si creeaza valoare pe termen lung, pentru toti stakeholderii, actionand ca un conector intre acestia”, a precizat Codrut Nicolau.
In Romania, Edenred are in prezent o echipa de aproape 200 de angajati care deserveste peste 33.000 de companii-clienti, 1,5 milioane de angajati si 65.000 de comercianti parteneri.
Bugetul
Bugetul mediu pentru beneficiile extrasalariale in Romania este in crestere, iar anul acesta este estimat la 800-900 lei pe luna.
"Ma bucur ca ma intrebati care este bugetul mediu de beneficii extra salariale in Romania. Companiile mari cunosc toate aceste informatii datorita faptului ca au consilieri de resurse umane, au consilieri fiscali, insa la nivel de companii mici, fie ele PFA-uri, micro sau IMM-uri, informatia de abia acum incepe sa fie aflata. Practic, la nivel de carduri, de tichete de masa, se poate acorda pana la 600 de lei pe luna per angajat, cardurile de vacanta pana la 1300 de lei pe luna de angajat, cardul cultural 170 de lei pe luna per angajat, daca este sa te uiti la un total de beneficii care se pot acorda lunar pana la 3.000 de lei", a declarat Directorul General Edenred Romania.
Cu cat o compania este mai constienta de aceste beneficii, cu atat acorda mai mult, fie ca este vorba de beneficiile flexibile, beneficiile fixe (tichete de masa), fie beneficii de well-being (de sport sau consiliere psihologica), fie de e-shop unde sunt foarte multe discounturi sau beneficii de protectie financiara, precum pensiile pilon III si asigurarile disponibile in platforma Benefit.