RAZBOI CRYPTO PENTRU DOMINANTA GLOBALA – Intelligence-ul american da alarma: Securitatea nationala a SUA, amenintata de dominanta digitala a Chinei
Ingrijorarile comunitatii de infomatii din Statele Unite ale Americii cu privire la securitatea nationala ies la iveala marti, 24 noiembrie 2020, in presa americana, la mai putin de 24 de ore dupa ce presedintele Donald Trump a autorizat, luni seara, initierea procesului de tranzitie catre administratie condusă de Joe Biden. Fara a recunoaste infrangerea, Trump spune ca a facut acest anunt pentru „binele tarii noastre”. Intamplator sau nu, Washington Examiner publica ulterior un articol incendiar, citand un semnal de alarma lansat de inalti oficiali din intelligence-ul american cu privire la tensiunile SUA-China in competitia pentru dominanta globala, a carei miza se transfera acum in tehnologia blockchain, criptomoneda si digitalizarea sistemului financiar. Statele Unite ale Americii sunt pe cale de a pierde noul „Razboi rece” tehnologic, China fiind la un pas de a dicta regulile unui nou sistem global de plati, avertizeaza specialistii.
Astfel, Washington Examiner dezvaluie ca directorul comunitatii de informatii a SUA, John Ratcliffe a transmis o scrisoare catre catre Securities and Exchange Commission (SEC) cu privire la temerile ca dominanta Chinei in domeniul monedelor digitale ar putea reprezenta o amenintare la adresa securitatii nationale a Statelor Unite.
Washington Examiner a obtinut, pe surse, aceasta informatie, jurnalistii americani semnaland ca serviciile americane de informatii au avertizat ca peste jumatate din puterea miniera globala a criptomonedelor are sediul in China si ca Banca Populara a Chinei isi dezvolta deja moneda digitala nationala.
Republicanul Ratcliffe este cunoscut ca un apropiat al presedintelui Donald Trump si a fost numit in luna mai 2020 la conducerea celor 17 agenții de informații ale SUA.
Peste 50% din operatiunile de minare a criptomonedelor din inteaga lume sunt „made in China”, avertizeaza ofiterii de informatii citati de Washington Examiner, in timp ce guvernul chinez este pe ultima suta de metri pentru introducerea yuanului digital, asa cum a anuntat Lumea Banilor la inceputul lunii octombrie.
Ratcliffe s-ar fi oferit sa solicite inalti oficiali ai serviciilor de informatii economice sa il informeze pe Clayton cu privire la aceste probleme. Sursele Washington Examiner, au declarat ca SEC nu a raspuns imediat la intrebarea sefului comunitatii de informatii, existand semne de intrebare daca Clayton va accepta briefingul.
Scrisoarea, transmisa la inceputul lunii noiembrie, semnaleaza un efort sporit al sefului spionajului american sub administratia Trump pentru a convinge SEC sa implementeze reguli care sa faciliteze companiilor criptomonede detinute de SUA sa concureze cu cele cu sediul si controlate de China.
„Exista ingrijorari serioase in materie de securitate nationala cu privire la controlul Chinei asupra Bitcoin si Ether”, a declarat un inalt oficial din comunitatea de informatii a SUA pentru Washington Examiner, referindu-se la cele doua dintre cele mai dominante criptomonede.
„Recenta decizie executiva a presedintelui (n.r. de a interzice tranzactiile initiate de orice cetatean sau firma americana cu companii care au legaturi cu armata chineza) a clarificat din plin amenintarea reprezentata de investitiile in valori mobiliare care finanteaza companiile militare chineze comuniste. Moneda digitala controlata de PCC ar putea cu siguranta sa se incadreze in aceasta categorie, dar concluzia este ca nu putem permite Chinei sa domine tehnologiile si inovatiile care vor decide cine conduce lumea in deceniile urmatoare - de la inteligenta artificiala la moneda digitala, si tot ce exista intre ele. ”, a spus sursa citata de Washington Examiner.
Washington Examiner reaminteste ca la inceputul acestei luni, Trump a emis un ordin executiv care interzicea tranzactiile intre oricine (companii sau persoane fizice) din SUA si o serie de companii legate de Armata Populara de Eliberare a Chinei, avertizand asupra pericolului la adresa securitatii nationale a SUA.
„RPC exploateaza investitorii Statelor Unite pentru a finanta dezvoltarea si modernizarea armatei sale”, afirma Trump.
Este posibil ca ordinul executiv sa se aplice si companiilor americane care fac tranzactii cu active digitale (criptomonede) legate de China.
Pe fondul acestor ingrijorari, Ratcliffe a atasat la scrisoarea catre SEC o copie a unei scrisori pe care senatorul republican Tom Cotton, i-a trimis-o lui Clayton acum cateva luni. Cotton a abordat acelasi subiect intr-o scrisoare ulterioara din iulie 2020 adresata lui Ratcliffe si consilierului national pentru securitate nationala Robert O'Brien, semnaland ca „lipsa continua de claritate a reglementarilor nu numai ca dauneaza activelor digitale dezvoltate in SUA, ci pune grav riscul securitatii nationale si economice americane”.
Republicanul Cotton este unul dintre cei mai vocali sustinatori ai ideii ca SUA ar trebui sa aiba o politica activa in a concura China pe chestiunea dominantei in tehnologiile asociate monedelor digitale.
Valoarea totala combinata a criptomonedelor la nivel mondial este acum estimata la peste 250 miliarde dolari
Reprezentantii Ripple, una dintre cele mai mari companii de criptomonede din SUA, au semnalat pentru Washington Examiner catre comentariile facute de avocatul sau general, Stuart Alderoty, care a avertizat despre influenta Chinei.
„Datele nu mint. Marea majoritate a retelei / infrastructurii [Bitcoin] a BTC - cipuri, ecosisteme miniere, software - sunt toate situate in China sau create de companii chineze. Aceasta nu este descentralizare. PCC exercita controlul absolut in China ”, a spus Alderoty saptamana trecuta.
Alderoty a scris in august ca „guvernul chinez subventioneaza cantitatile mari de energie necesare pentru alimentarea minerilor Bitcoin si Ether” si ca „cel putin 65% din mineritul Bitcoin este concentrat in China.
Spcialistii avertizeaza asupra noului Razboi Rece tehnologic si economic initiat de China, care ar putea ajunge sa dicteze parti importante ale unui nou sistem global de plati
Alderoty a adaugat: „Statele Unite sunt cu adevarat dispuse sa permita China sa castige acest nou Razboi Rece tehnologic si economic si, odata cu acesta, sa permita Chinei sa dicteze parti importante ale unui nou sistem global de plati?”
Secretarul general al Partidului Comunist Chinez Xi Jinping si-a aratat in repetate randuri interesul de a face PCC sa devina lider global, referindu-se la blockchain drept „noua revolutie industriala”. El a spus in 2019 ca „ar trebui depuse eforturi mai mari ... pentru a ajuta China castiga un avantaj in aspectele teoretice, inovatoare si industriale ale acestui domeniu emergent. ”
Revista China Finance, operata de Banca Populara Chineza, a declarat in septembrie 2020 ca puterea asupra monedei digitale va fi in curand un „nou camp de lupta” si ca China ar trebui „sa profite de prima pista”.
„Concurenta cu China este o provocare suficient de serioasa fara ca autoritatile de reglementare americane sa o impiedica”, a declarat oficialul din intelligence-ul american citat Washington Examiner, adaugand ca „regimul nostru de reglementare trebuie sa sprijine inovatia americana, altfel companiile americane vor fi puse la un asemenea nivel dezavantaj competitiv profund ca am putea pierde definitiv aceasta cursa. ”
Criptomoneda este orice moneda care exista doar sub forma digitala si care se afla de obicei in afara unei autoritati centrale emitente, cum ar fi Rezerva Federala sau Banca Centrala Europeana. In schimb, foloseste sisteme informatice descentralizate (blockchain) pentru a inregistra tranzactii financiare si pentru a gestiona crearea si emiterea de noi unitati monetare, iar blockchain-ul este sistemul in care inregistrarile tranzactiilor cu criptomonede sunt pastrate in retelele de calculatoare peer-to-peer conectate. Criptomoneda se bazeaza pe criptografie sau rezolvarea codului, pentru a determina si a mentine proprietatea, explica Washington Examiner.
Institutiile financiare globale au inceput sa recunoasca public faptul ca China este lider in mare parte din arena monedei digitale
Deutsche Bank a publicat recent un raport, avertizand ca „emiterea uneia dintre primele monede digitale ale bancii centrale sau CBDC” de catre China ar fi, de asemenea, un pas determinant in ambitia Chinei de a deveni lider mondial in domeniul stiintei si inovarii pana in 2050.
Companii chineze precum Alibaba si Baidu au folosit pietele SUA pentru a strange zeci de miliarde de dolari. Guvernul chinez protejeaza firmele de inspectiile si auditul financiar al SUA, iar americanii au inceput sa ia masuri pentru a limita influenta oculta a Beijingului.
In iulie, secretarul Trezoreriei, Steve Mnuchin, a declarat ca Grupul de lucru al presedintelui „recomanda in unanimitate Comisiei pentru valori mobiliare sa ia masuri pentru a imbunatati standardele de listare a schimburilor facute de companiile din SUA pentru a avea acces la documentele de lucru de audit” de la companiile chineze.
Si in aceasta luna, senatorul Marco Rubio a spus ca SEC „ar trebui sa faca accesul liber al Comitetului de supraveghere a contabilitatii companiilor publice la auditurile firmelor cotate la bursele de valori mobiliare din SUA, o conditie atat pentru listarea initiala, cat si pentru cea continuata”.
In luna iulie, Subcomitetul pentru politici economice al Senatului SUA pentru banci, locuinte si afaceri urbane a organizat o dezbatere despre „Castigarea concurentei economice” intre China si SUA. Inca o data, ideea unei monede digitale a bancii centrale administrate de Rezerva Federala a fost pusa pe tapet.
O mare parte din audieri a fost despre relatia economica a SUA cu China si despre relatiile economice ale ambelor natiuni cu restul lumii. Patru dintre cei cinci vorbitori nu aveau legaturi stranse cu spatiul criptografic si au discutat aspecte precum dependenta de lantul de aprovizionare si tehnologii precum 5G, scrie forbes.com.
„Dolarul american trebuie sa castige in continuare acest loc in sistemul global de plati. Trebuie sa fie mai bun decat bitcoinul ... trebuie sa fie mai bun decat un yuan digital ”, a spus la acel moment senatorul Tom Cotton.
Fostul presedinte al CFTC si seful proiectului Digital Dollar, Chris Giancarlo, a cerut Congresului sa adopte schimbarile necesare pentru avansul digital al SUA, adaugand ca „Darwin a spus ca cel mai adaptabil supravietuieste”.
Giancarlo, asa cum a facut in trecut, a subliniat problema valorilor natiunii care ar defini moneda de rezerva globala. In acest moment, dolarul american indeplineste acest rol, dar el a mentionat ca China se pregateste sa lanseze un yuan digital, ceea ce i-ar putea oferi un avantaj definitiv.