Protest pentru eliminarea e-TVA. Patronatul Antreprenorilor Contabili din Romania, la usa lui Bolos: “Fara haos in legislatia fiscala!”
08 July 2024 09:23 Lumea Banilor 597Patronatul Antreprenorilor Contabili din Romania (PACR) protesteaza luni, 8 iulie 2024, pentru eliminarea e-TVA, prin care se introduce introduce sistemul de utilizare a decontului precompletat (click aici pentru a citi). Marsul se desfasoara pe traseul Piata Victoriei – ANAF-Ministerul de Finante condus de Marcel Bolos.
PACR arata ca intr-o tara in care mediul de afaceri ar trebui sa fie sustinut si incurajat, suntem martorii unei realitati alarmante: lipsa de transparenta si comunicarea deficitara a institutiilor statului, “care par sa adopte masuri pe furis, noaptea, fara consultare si fara a tine cont de impactul devastator pe care il au asupra contribuabililor si a afacerilor”.
Astfel, se cere eliminarea e-TVA, masura considerata aberanta de catre protestatari.
Prezentam comunicatul PACR:
“Intr-o tara in care mediul de afaceri ar trebui sa fie sustinut si incurajat, suntem martorii unei realitati alarmante: lipsa de transparenta si comunicarea deficitara a institutiilor statului, care par sa adopte masuri pe furis, noaptea, fara consultare si fara a tine cont de impactul devastator pe care il au asupra contribuabililor si a afacerilor. Acesta este contextul in care ne aflam astazi, un context in care haosul legislativ si teroarea fiscala devin norma.
Recenta publicare a OUG 69/2024 si OUG 70/2024 fara nicio consultare publica si aprobarea acestora in doar doua zile reprezinta doar varful aisbergului. Aceste ordonante, care includ masuri precum e-TVA si e-Factura, nu sunt doar exemple de digitalizare prost implementata, ci si manifestari ale unui sistem care ignora complet principiile democratiei si ale dialogului social. Este revoltator cum se poate modifica o lege organica printr-un OUG, fara consultare, fara transparenta si fara respect pentru cei afectati direct de aceste schimbari.
Este momentul sa spunem stop acestor abuzuri, luni, 08 iulie, de la 08:30, in cadrul protestului ‘Fara haos in legislatia fiscala’.
Obiectivele noastre prin acest protest sunt clare:
-Eliminarea E-TVA: Aceasta masura aberanta trebuie sa fie eliminata complet.
-Stoparea dictaturii fiscale: Nu mai acceptam ordonante de urgenta emise fara consultare.
-Promovarea dialogului constructiv: Vrem sa fim implicati activ in deciziile care ne afecteaza direct.
Cum putem indeplini aceste obiective?
Distribuiti si semnati petitia noastra!
Promovati participarea la protestul din 8 iulie, ora 8:30, Piata Victoriei – ANAF – MFP”.