Grid star
companii

PROTEJAREA MARCILOR DUPA BREXIT – Mihai Betelie, Managing Partner al Agentiei de proprietate industriala Rompatent Design: "Pentru marcile noi regulile se schimba"

Mihai Betelie (foto), Managing Partner al Agentiei de proprietate industriala Rompatent Design, a realizat o ampla analiza referitoare la efectul Brexitului asupra marcilor europene, inclusiv cele din Romania, inregistrate pana in prezent la nivel european. Potrivit analizei sale, toate aceste marci vor fi valabile si protejate in continuare in Marea Britanie. Regulile se schimba insa, conform anuntului facut de managing partner-ul Rompatent Design, pentru marcile noi.

Concret, Mihai Betelie puncteaza faptul ca cererile de marca europeana depuse dupa expirarea perioadei de tranzitie nu vor avea protectie si in Regatul Unit care a devenit tert fata de Uniunea Europeana. Astfel, de la 1 ianuarie 2021, companiile sau persoanele fizie pot obtine protectia unei marci in Regatul Unit, adresandu- se direct Oficiului National din Regatul Unit si obtinand acolo o marca nationala, fie prin depunerea unei marci nationale sau europene si tranformarea acesteia in marca internationala cu Regatul Unit teritoriu desemnat.

Care este procedura de urmat in acest caz, dar si care este cealalta varianta de obtinere a protectiei marcii explica pe larg Mihai Betelie Managing Partner al Agentiei de proprietate industriala Rompatent Design in analiza publicata pe Ziarul Financiar:

"Sunt convins ca multe companii din Romania care detin marci europene si exporta bunuri sau servicii in Marea Britanie se intreaba cum vor fi protejate drepturile de proprietate industriala de la 1 ianuarie 2021, pe teritoriul recent desprins din Uniunea Europeana.

Vestea buna este ca potrivit Tratatului de retragere a Regatului Unit si Irlandei de Nord din Uniunea Europeana (art. 54 din Titlul IV) toate marcile europene inregistrate pana la data expirarii perioadei de tranzitie (31 decembrie 2020) vor ramane cu protectie si in Marea Britanie. Oficiul national de proprietate industriala din Regatul Unit va acorda gratuit protectie tuturor marcilor europene inregistrate, prin inregistrarea lor locala, pastrandu-se numarul de inregistrare al marcii, la care se acorda un indicativ local.

Nu aceeasi procedura se va aplica cererilor in curs pentru o marca europeana, neinregistrate pana la data expirarii perioadei de tranzitie.

Aceste marci vor fi valabile si in Regatul Unit daca titularul va depune si aici, pana la 30 septembrie 2021 cereri similare celor depuse pentru marca europeana.

Cererile de marca europeana depuse dupa expirarea perioadei de tranzitie nu vor avea protectie si in Regatul Unit care a devenit tert fata de Uniunea Europeana.

De la 1 ianuarie 2021, companiile sau persoanele fizie pot obtine protectia unei marci in Regatul Unit, adresandu- se direct Oficiului National din Regatul Unit si obtinand acolo o marca nationala, fie prin depunerea unei marci nationale sau europene si tranformarea acesteia in marca internationala cu Regatul Unit teritoriu desemnat.

Pentru a obtine protectia unei marci nationale in Regatul Unit, companiile nu se pot adresa direct oficiului de proprietate industriala englez. Ele trebuie sa apeleze la serviciile unei agentii de proprietate industriala locala, procedura care implica atat costuri privind taxele percepute in lire sterline, dar si serviciile agentiei respective.

In cealalta varianta de obtinere a protectiei, companiile pot depune direct o marca nationala sau europeana, apoi pot solicita World Intellectual Property Organization (WIPO) transformarea acelei marci nationale sau europene in una internationala, cu Regatul Unit teritoriu desemnat.

In acest caz taxele percepute de WIPO sunt in franci elvetieni.

Recomandam companiilor romane care exporta produse sau servicii in Regatului Unit sa verifice si sa actualizeze protectia marcilor comerciale pe acest teritoriu, pentru a nu risca sa piarda exclusivitatea".

*Mai multe analize realizate de Mihai Betelie, managing partener al Rompatent Design pot fi citite aici

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani