Grid star
eveniment

PROMENADA URBANA IN CENTRUL CAPITALEI – Masinile interzise, liber la plimbare. Se organizeaza concerte si activitati sportive

Primaria Capitalei incepe in acest weekend celui mai amplu proiect outdoor al Bucurestiului: "Strazi deschise – Bucuresti, Promenada urbana”.

Evenimentul se desfasoara in mai multe weekenduri din perioada 30 aprilie – 16 octombrie si presupune instaurarea temporara a cinci zone pietonale in zona centrala a orasului, respectiv: Calea Victoriei si strazile adiacente, Piata George Enescu, Piata Universitatii, Bulevardul Unirii, Soseaua Kiseleff, cu propunerea de extindere a zonelor pietonale si in afara centrului orasului, pe mai multe strazi din cele sase sectoare ale Capitalei.

Conceput ca un experiment urban in context pandemic, "Strazi deschise” are ca scop reconectarea afectiva a bucurestenilor cu orasul in care locuiesc si redescoperirea placerii de a-si petrece timpul in spatiul public, dar si revitalizarea unor artere principale ale orasului.

Programul editiei include activitati culturale (concerte, proiecte participative, performance-uri de dans contemporan, interventii artistice, spectacole de teatru), activitati sportive si educationale pregatite de mai multe institutii culturale ale orasului, dar si de operatori culturali privati si antreprenori HoReCa din Bucuresti.

Traseele

Evenimentele sunt grupate pe traseele pietonale ale proiectului astfel:

• Zona 1 – Palatul CEC – Muzeul de Istorie al Romaniei  // Teatru;
• Zona 2 – Teatrul Odeon – Teatrul de Revista „Constantin Tanase” // Teatru, Muzica;
• Zona 3 – Magazinul Muzica // Literatura, Proiecte participative;
• Zona 4 – Biserica Kretzulescu // Muzica, Dans;
• Zona 5 – Muzeul National de Arta al Romaniei // Arte vizuale;
• Zona 6 – Piata „George Enescu” // Activitati pentru copii;
• Zona 7 – Hotel Radisson // Teatru;
• Zona 8 – Hotel Golden Tulip // Arte vizuale;
• Zona 9 – Soseaua Kiseleff // Sport & agrement, Arte vizuale.

Zone pietonale (30 aprilie – 1 mai)

Zonele care devin pietonale in weekendul 30 aprilie – 1 mai 2022 la „Strazi deschise”, in intervalul orar 9.00 – 22.00, sunt:

• Soseaua Kiseleff, intre strada Arhitect Ion Mincu si strada Monetariei;
• Calea Victoriei, intre Piata Victoriei si Splaiul Independentei;
• Bulevardul Unirii, intre Splaiul Independentei si Bulevardul Dimitrie Cantemir, respectiv intre Bulevardul Dimitrie Cantemir si Bulevardul Mircea Voda (sensul spre Piata Alba Iulia).
Evenimentul are loc fara afectarea traficului rutier in intersectiile adiacente.

Program artistic (30 aprilie – 1 mai)

Potrivit Primariei Capitalei, "Strazi deschise – Bucuresti. Promenada urbana”  ia startul in acest an cu un prim weekend, 30 aprilie – 1 mai, in care bucurestenii se vor putea bucura de zone din Calea Victoriei si Soseaua Kiseleff eliberate de masini, dar si de activitati in Piata George Enescu si Piata Universitatii.
Din program fac parte spectacole de teatru in aer liber (Teatrul Masca, Teatrul de Revista Constantin Tanase), spectacole si activitati pentru copii (Teatrul Ion Creanga, Opera Comica pentru copii), expozitii (creart - Centrul de Creatie, Arta si Traditie a Municipiului Bucuresti) si activitati sportive (Proedus - Centrul de Proiecte Educationale si Sportive al Municipiului Bucuresti). In paralel, in Piata Universitatii incepe cea mai ampla expozitie de fotografie „World Press Photo Romania”, care va putea fi vizitata in perioada 1 mai – 4 iunie 2022, iar la Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului Bucuresti sunt deschise trei expozitii, care isi asteapta vizitatorii in intervalul orar 10:00 – 17:30.

Restrictii

In perioada 30 aprilie – 1 mai, pe durata restrictiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, pe strada George Enescu, strada Stirbei Voda, Ion Campineanu, Bulevardul Regina Elisabeta. Traficul pe bulevardul Unirii va fi restrictionat pe segmentul cuprins intre Splaiul Independentei si Bulevardul Dimitrie Cantemir, respectiv Bulevardul Unirii, segmentul cuprins intre Bulevardul Dimitrie Cantemir si Bulevardul Mircea Voda (sensul spre Piata Alba Iulia). Traficul Societatii de Transport Bucuresti va fi deviat, fara afectarea calatorilor. Rutele alternative de transport sunt disponibile pe:
https://tpbi.ro/sapte-linii-de-autobuz-modificate-in-zilele-de-weekend-din-perioada-30-aprilie-16-octombrie-pentru-desfasurarea-evenimentului-strazi-deschise/

Accesul riveranilor

Se va permite accesul riveranilor catre domiciliu, precum si catre unitatile economice din zona conform indicatoarelor montate temporar pe durata restrictiilor pe urmatoarele strazi: strada Frumoasa intre strada Sevastopol si Calea Victoriei, strada Gina Patrichi intre bulevardul Lascar Catargiu si Calea Victoriei, Calea Grivitei intre strada Constantin Budisteanu si Calea Victoriei, cu mentiunea ca accesul auto al riveranilor va fi redirectionat catre aleea din fata Palatului Stirbei, apoi catre strada Banului.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani