PROIECT PENTRU MEDIUL DE AFACERI – Precizarile Camerei de Comert si Industrie a Romaniei privind initiativa legislativa referitoare la terenul Romexpo: „Multiple oportunitati pentru mediul de business national”
Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) a facut miercuri, 3 iunie 2020, o serie de precizari legate de proiectul de lege privind transmiterea cu titlu gratuit a terenului de la Romexpo in proprietatea CCIR.
Este vorba despre initiativa de act normativ semnata de mai multi parlamentari PMP, PSD si ALDE, care prevede ca „terenurile proprietate privata a statului transmise in folosinta gratuita a Camerei Nationale (n.r. CCIR) pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, care nu sunt revendicate, se transmit cu titlu gratuit in proprietatea Camerei Nationale, in vederea desfasurarii activitatii specifice cu caracter de continuitate”. (Gasiti la final proiectul de lege si expunerea de motive.)
La randul ei, CCIR a explicat ca odata intrata in vigoare, legea ii va permite Camerei sa deruleze „un proiect ambitios de dezvoltare pentru Romania, care implica transformarea Centrului Expozitional Romexpo intr-un catalizator economic cu beneficii majore pentru comunitate”.
Comunicatul Camerei de Comert si Industrie a Romaniei:
„Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) face urmatoarele precizari urmare a sedintei Comisiei Economice din Senat, referitoare la propunerea legislativa de trecere a terenului pe care este edificat Romexpo, in proprietatea CCIR, fara posibilitatea de a fi instrainat pe o perioada de 30 de ani.
Acest demers vine ca suport pentru dezvoltarea unui proiect ambitios de dezvoltare pentru Romania care implica transformarea Centrului Expozitional Romexpo intr-un catalizator economic cu beneficii majore pentru comunitate.
CCIR este actionar majoritar al Romexpo S.A., cu un procent de 91,26 %, societate care are in patrimoniu toate cladirile, constructiile anexe si platformele aferente Centrului Expozitional Romexpo.
Potrivit HG nr. 1907/2004 si, respectiv, HG 2127/2004 CCIR are recunoscut dreptul de folosinta gratuita asupra terenului pe o perioada de 49 de ani, fiind in fapt acelasi teren pe care Romexpo isi desfasoara activitatea de mai bine de 47 de ani. In baza legislatiei actuale, CCIR nu poate valorifica dreptul sau de folosinta gratuita in vederea demararii amplelor obiectivelor investitionale propuse. Legislatia privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii limiteaza decisiv potentialul de dezvoltare al terenului de catre CCIR in baza actualului drept de folosinta.
Ca un scurt istoric, trebuie aratat ca inca din anii 1972-1973 terenul a fost trecut in administrarea Camerei de Comert si Industrie a R.S.R. in scopul dezvoltarii Targului International Bucuresti.
Astfel, prin Decizia nr. 1146/1972 a Biroului Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Bucuresti (C.P.M.B.), s-a decis (in temeiul Decretului nr. 409/1955 si a Dispozitiei Consiliului de Ministri nr. 92/1961), „trecerea in administrarea Camerei de Comert a R.S. Romania, a terenului in suprafata de 464.900 mp situat in Bucuresti, sectorul 1 (Piata Scanteii), cuprins intre: piata Scanteii, bulevardul Expozitiei, bulevardul Poligrafiei si Administratia parcurilor a C.P.M.B. De asemenea, prin Decizia nr. 152/1973 a aceluiasi C.P.M.B., urmare cererii CCIR, prin care se solicita transmiterea in administrarea sa a unei suprafete de teren de 37.912 mp, situat in aceeasi locatie, in scopul dezvoltarii Targului International Bucuresti, s-a decis, potrivit Decretului nr. 409/1955, transmiterea terenului in suprafata de 37.912 mp, din administrarea Administratiei Parcurilor, in „administrarea Camerei de Comert”.
In anul 1973 a fost infiintata Intreprinderea de Targuri si Expozitii (I.T.E.) cu obiect de activitate organizarea in tara si in strainatate a participarii unitatilor expozante la targurile si expozitiile economice, pentru promovarea activitatii de comert exterior – Camera de Comert a fost autorizata sa transfere, concomitent cu infiintarea noii intreprinderi, fondurile fixe si mijloacele circulante necesare functionarii acesteia.
Anterior infiintarii I.T.E., activitatea de targuri si expozitii era desfasurata exclusiv prin intermediul Camerei. Potrivit Dispozitiei nr. 92/1961 a Consiliului de Ministri al R.P.R. privind executarea lucrarilor din prima etapa, pentru construirea “Expozitiei Economiei Nationale a R.P.R.” s-a aprobat amplasamentul Pavilionului Expozitia Realizarilor Economiei Nationale a RPR – actualul Pavilion Central al Complexului Expozitional Romexpo, si s-au dat in administrare, dupa terminarea si darea in folosinta a lucrarilor expozitiei, catre Camera de Comert si Industrie a Romaniei constructiile si spatiile descoperite destinate expunerii corespunzatoare.
Revenind la proiectul propus in prezent, CCIR doreste reglementarea juridica a terenului in sensul transmiterii acestuia in proprietate, fara a avea dreptul sa-l instraineze pe o perioada de 30 de ani sau chiar mai mult, in functie de optiunea legiuitorului. CCIR doreste sa investeasca astfel in dezvoltarea activitatii Romexpo pentru ca acesta sa fie integrat pe deplin in circuitul international, pe o piata competitiva.
O astfel de dezvoltare, atat de complexa si completa, are capacitatea de a oferi ceea ce lipseste Capitalei, de la o sala multifunctionala, concepte culturale, facilitati publice, pana la pol de dezvoltare economica si de sprijin pentru antreprenori.
In paralel, CCIR isi doreste sa continue proiectele initiate cu Primaria Capitalei, inclusiv cele care vizeaza transformarea pavilionului central in sala polivalenta, precum si alte facilitati publice, pentru care isi exprima convingerea ca pot fi gasite solutii eficiente si o colaborare orientata exclusiv spre impactul pozitiv produs in comunitate.
Demersul propus nu poate fi vazut ca o simpla dezvoltare imobiliara, ci ca un parteneriat care ofera multiple oportunitati pentru mediul de business national si, implicit, pentru Stat. Terenul nu este oferit gratuit investitorului. Acesta isi va achita obligatiile financiare privind folosinta terenului catre Camera de Comert si Industrie a Romaniei, fonduri care vor fi directionate pentru programele de sustinere a mediului de afaceri autohton”.