PROIECT PENTRU DECONTAREA A 50% DIN CHELTUIELILE ANGAJATORILOR - Initiativa legislativa prevede bani pentru formarea profesionala. Sprijinul financiar, de la buget si din fonduri externe nerambursabile (Document)
Propunerea legislativa privind acordarea cupoanelor pentru formarea profesionala a angajatilor a fost depusa in Senat. Prevederile vizeaza decontarea a 50% din cheltuielile angajatorilor care achizitioneaza servicii de formare profesionala pentru cei cu care lucreaza.
Potrivit expunerii de motive, piata muncii este intr-o continua schimbare, iar in anumite domenii scoala nu tine pasul cu nevoile si asteptarile din piata. Se arata ca in acest moment, Romania este pe ultimul loc in UE in privinta numarului adultilor care urmeaza cursuri de formare profesionala (1% din populatia de 25-64 de ani), iar tendinta nu a crescut in ultimii zece ani.
“In acest sens, proiectul de lege al PNL vine in sprijinul angajatorilor si a tuturor angajatilor care vor sa urmeze o forma de pregatire profesionala. Se creeaza astfel o noua schema de ajutor de stat de sprijin a angajatorilor pentru facilitarea participarii propriilor angajati la programe de formare profesionala”.
Astfel, angajatorii pot achizitiona servicii de formare profesionala cu recunoastere nationala (initiere/perfectionare/specializare/calificare sau recalificare de nivel 1, 2, 3 si respectiv 4) sau alte servicii de formare cu recunoastere la nivel de intreprindere.
Costurile maxime ale serviciilor de formare ce pot fi decontate:
-Curs de calificare/recalificare nivel 1 - 2.420,19 lei
-Curs de calificare/recalificare nivel 2 - 3.006,71 lei
-Curs de calificare/recalificare nivel 3 - 4.952,30 lei
-Curs de calificare/recalificare nivel 4 - 9.617,62 lei
-Curs de formare initiere/specializare/perfectionare - 2.420,19 lei
-Curs de formare cu recunoastere la nivel de intreprindere - 2.420,19 lei.
Intensitatea ajutorului nu poate sa depaseasca 50% din costul programului de formare.
“Faptul ca decontam jumatate din aceste costuri din fonduri nationale sau europene si ii implicam pe angajatori si angajati sa vina si ei cu o contributie egala ne asiguram ca aceste cursuri vor fi urmate de persoanele care au cu adevarat nevoie de ele si ca angajatorii se vor asigura ca ele sunt unele de calitate. In plus, angajatorii nu vor mai impune conditii suplimentare celor care urmeaza cursuri platite de firme, cum ar fi sa nu demisioneze o perioada de timp sau sa plateasca aceste costuri in rate”, se mai arata in expunerea de motive.
Exceptiile
Suma poate creste cu cate 10 puncte procentuale in cazul in care formarea se adreseaza lucratorilor cu handicap sau lucratorilor defavorizati, sau daca ajutorul este acordat unor intreprinderi mijlocii, si cu 20% daca ajutorul este acordat unor intreprinderi mici sau microintreprinderi. In cazul in care ajutorul este acordat in sectorul transportului maritim, intensitatea ajutorului poate fi majorata pana la 100 % din costurile eligibile. Sprijinul financiar acordat angajatorilor este suportat de la bugetul de stat si din fonduri externe nerambursabile.
*Cititi aici proiectul de lege