Prognoza pe inflatie pana in iunie 2026. Banca Nationala a Romaniei anunta ce se va intampla (Document)
09 August 2024 17:03 Lumea Banilor 1132Vesti de la Banca Nationala a Romaniei (BNR) cu privire la inflatie. Rata anuala a inflatiei preturilor de consum (IPC) va urma o traiectorie preponderent descrescatoare, urmand sa ajunga la 3,2 la suta in iunie 2026, conform prognozei facute.
Conform scenariului de baza actualizat, ulterior valorii de 4,94 la suta consemnate in luna iunie 2024, rata anuala a inflatiei IPC va urma o traiectorie preponderent descrescatoare, avand doua caracteristici notabile. In raportul asupra inflatiei, august 2024, se arata ca ritmul dezinflatiei este de asteptat sa incetineasca atat in 2024, cat mai ales in 2025 si 2026. In al doilea rand, traiectoria ratei anuale a inflatiei IPC va fi marcata de unele oscilatii de ritm, determinate in principal de manifestarea unor efecte de baza, de exemplu proiectia prezinta un punct de minim la sfarsitul trimestrului I 2025, de 2,9 la suta, determinat de iesirea din calculul ratei anuale a inflatiei a cresterii unor impozite indirecte (TVA si accize) in luna ianuarie 2024.
Stabilizare
Ulterior, odata cu epuizarea efectelor de baza, dinamica indicatorului se stabilizeaza, din trimestrul III 2025, in partea superioara a intervalului tintei, insa fara a depasi valoarea de 3,5 la suta. Astfel, rata anuala a inflatiei IPC ar urma sa inregistreze 4 la suta in decembrie 2024, 3,4 la suta in decembrie 2025 si 3,2 la suta in luna iunie 2026 (orizontul proiectiei).
In acelasi timp, pe fondul modificarilor legislative recente care au favorizat reducerea preturilor la utilitati, in special la gazele naturale, contributia componentelor exogene ale cosului la inflatia totala se va diminua usor la sfarsitul anului curent raportat la valoarea de la finele anului 2023, urmand a se mentine la un nivel relativ apropiat, respectiv o contributie la inflatie de 1,1-1,2 puncte procentuale si catre finele intervalului de prognoza.
“Avand in vedere ameliorarea semnificativa a perspectivei apropiate a inflatiei in raport cu prognoza precedenta, dar si in conditiile incertitudinilor inca ridicate asociate previziunilor pe orizontul mai indepartat de timp, Consiliul de administratie al BNR a decis in sedinta din 7 august 2024 reducerea cu 0,25 puncte procentuale a ratei dobanzii de politica monetara, pana la nivelul de 6,50 la suta.
Totodata, s-a decis reducerea cu 0,25 puncte procentuale a ratei dobanzii pentru facilitatea de creditare (Lombard), pana la 7,50 la suta si reducerea cu 0,25 puncte procentuale a ratei dobanzii la facilitatea de depozit, pana la 5,50 la suta”, arata BNR.