Grid star
banci

PROFITURI RECORD PENTRU CEC BANK IN PANDEMIE - Activele bancii cu capital de stat au depasit pragul de 50 de miliarde de lei. Veniturile nete din comisioane au crescut pana la 297,5 milioane de lei

CEC Bank, institutie cu capital de stat, a incheiat 2021 cu un profit net estimat, neauditat, de 355 milioane de lei, acesta fiind al treilea an consecutiv in care banca raporteaza rezultate record pentru ultimii 15 ani, peste tintele din buget. In paralel, banca si-a consolidat procesul de modernizare si transformare, iar activele bancii au depasit pragul de 50 de miliarde de lei (50,6 miliarde lei), in crestere cu 22,7% fata de anul trecut. 
 
Presedintele CEC Bank, Bogdan Neacsu, a declarat ca anul trecut numarul de utilizatori de Mobile Banking a crescut cu 85%, iar volumul tranzactiilor digitale s-a dublat:
“Am reusit sa atragem un numar record de clienti noi (peste 135.000) - care au ales CEC Bank ca banca de casa, si folosesc cardurile, conturile si aplicatiile online CEC Bank pentru operatiunile de zi cu zi. Calatoria continua si, in 2022, avem planuri la fel de ambitioase de transformare: vom aduce noi produse in mediul online si vom continua sa ne dezvoltam modelul de afaceri hibrid, care deserveste atat Romania rurala, nedigitalizata, cat si clientii moderni – digitali”.

Profit net de 355 de milioane de lei

 Profitul net al CEC Bank s-a ridicat, in 2021, la 355 de milioane de lei (estimat, in curs de auditare), in crestere fata de 337,7 milioane lei in 2020. Veniturile nete din dobanzi au insumat 1,1 miliarde de lei si au ramas stabile comparativ cu anul trecut, in conditiile in care, in primele noua luni ale lui 2021, pe piata bancara, ratele s-au aflat la un nivel minim istoric, iar tendinta de crestere a dobanzilor a inceput sa se manifeste abia din trimestrul al patrulea. Veniturile nete din comisioane au continuat sa creasca sustinut – cu 11,4%, pana la 297,5 milioane de lei, in linie cu strategia bancii de a-si diversifica sursele de venit. 

 Creditele au crescut in pandemie

Potrivit CEC Bank, in ciuda pandemiei si a diferitelor masuri de restrictie, activitatea economica a fost intensa in 2021 si s-a reflectat si la nivelul cererii de credite. Portofoliul total de credite acordate clientelei nebancare (sold bilantier) a crescut cu 17% anul trecut (peste media pietei – 14,8%), pana la 26,9 miliarde de lei.  
 
Depozitele atrase de la clienti au crescut intr-un ritm solid (+20,8%), pana la 41,9 miliarde de lei, cu o pondere de circa 70% a segmentului populatiei. 
 

Imprumuturi ipotecare

Banca a acordat circa 6 700 de imprumuturi ipotecare noi, in valoare de peste 1,7 miliarde de lei, valoare in crestere cu 53% fata de 2020, sustinuta de mentinerea ofertei in topul celor mai avantajoase de pe piata. Au mai fost acordate circa 850 de credite pentru investitii, in valoare de peste 3,3 miliarde de lei, valoare in crestere cu 133% fata de 2020, si a sustinut peste 8 000 de companii cu finantari pentru activitatea curenta in valoare de peste 5,7 miliarde de lei.

  Creditele neperformante

Rata creditelor neperformante a inregistrat un nivel de 5,28%, in usoara scadere fata de nivelul de 5,52% inregistrat la sfarsitul anului 2020.

“Banca a mentinut o abordare prudenta si a inregistrat cheltuieli nete cu provizioane/ajustari aferente creditelor acordate clientelei nebancare (inclusiv cheltuiala cu ajustarile pentru creante depreciate) in cursul anului 2021 in valoare de 388,56 milioane de lei. La nivelul bancii, din totalul portofoliului de credite pentru care s-au aplicat amanari la plata, circa 92% au reluat rambursarea si nu inregistreaza restante mai mari de 30 de zile. In baza situatiilor financiare provizorii, rata fondurilor proprii totale se situa la un nivel de circa 22,84%, la sfarsitul lui 2021 semnificativ peste nivelul cerintei globale de capital (OCR) aplicabila bancii. La sfarsitului lui 2021, rata de rentabilitate a capitalurilor (ROE) a fost de 7,95%, la un nivel similar cu cel inregistrat in anul precedent, in conditiile majorarii fondurilor proprii la sfarsitul anului. CEC Bank a beneficiat, in decembrie 2021, de un imprumut subordonat de 1,4 miliarde de lei, pe o perioada de 10 ani. Imprumutul subordonat face parte din obligatiile asumate in baza planului de afaceri care a stat la baza majorarii capitalului social al CEC Bank, in conditii de piata, aprobat de Comisia Europeana la sfarsitul lui 2019”, potrivit CEC Bank.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani