PROFITUL SOCIETATILOR, IMPARTIT CU ANGAJATII – Legea a divizat Consiliul Economic si Social (Documente)
Profitul societatilor va fi impartit cu angajatii. Asta se va intampla daca proiectul de lege privind participarea salariatilor la profit, precum si pentru modificarea Legii nr. 127/2015 privind Codul fiscal va intra in vigoare. Pana sa intre insa in vigoare, legea care prevede ca profitul societatilor sa fie impartit cu angajatii a divizat Consiliul Economic si Social.
In 8 septembrie 2020, deputatii Adrian Dohotaru, Petre Florin Manole, Roxana Minzatu, Alfred Simonis si Adrian Solomon au depus la Senatul Romaniei “Proiectul de lege privind participarea salariatilor la profit, precum si pentru modificarea Legii nr. 127/2015 privind Codul fiscal”. Doi dintre ei – Alfred Simonis si Roxana Minzatu – si-au retras ulterior semnaturile de pe proiectul de lege, poate si din cauza prevederilor exetrem de controversate din acesta, conform carora, asa cum spuneam, profitul socitatilor va trebui impartit angajatilor. In prezent, proiectul de lege se afla in Senat, fiind pus pe ordinea de zi sedintei din 27 octombrie 2020 a Comisiei pentru buget, finante, activitate bancara si piata de capital.
Concret, proiectul de lege care stabileste ca profitul societatilor sa fie impartit cu angajatii prevede, printre altele, urmatoarele:
“Art. 3
(1) Din profitul net realizat pentru un anumit exercitiu financiar anual, conform situatiilor financiare anuale aprobate, angajatorul are obligatia de a distribui salariatilor, cu titlul de participare la profit, suplimentar salariului si celorlaltor drepturi banesti prevazute de lege si de contractele individuale si colective de munca aplicabile o parte din acel profit net realizat.
(2) Cand angajatorul este structurat pe sucursale sau alte unitati constituite in centre de profit, pentru care sunt evidentiate si calculate veniturile si cheltuielile si prin urmare si profitul si profitul net realizat, distinct fata de valorile totale calculate pe ansamblul angajatorului ca persoana juridica, participarea la profit a salariatilor se poate calcula in functie de indicatorii pentru respectivul centru de profit in care acestia au activat, daca s-a convenit astfel prin contractul colectiv de munca aplicabil.
(3) De participarea la profit prevazuta la alin. (1) beneficiaza numai salariatii care au vechime de minimum 12 luni in relatia de munca cu acel angajator, neintrerupta sau intrerupta numai de suspendarea temporara a contractului individual de munca din motive de concediu pentru incapacitate temporara de munca, concediu pentru ingrijirea copilului sau alte motive neimputabiie salariatului.
(4) Prin contractele colective de munca aplicabile se poate stabili o perioada minima mai lunga sau mai scurta decat cea prevazuta la alin. (3) dar care nu poate fi mai mare de 24 de luni.
(5) Partea din profitul net realizat care se aloca participarii la profit a salariatilor in sensul alin. (1) este de 7,5% din profitul net realizat.
(6) Prin contractele colective de munca aplicabile se poate stabili o cota procentuala diferita de cea prevazuta la alin. (5), dar care nu poate fi mai mica de 7,5%, si nici mai mare de 25%.
(7) Din cota stabilita conform alin. (5) si (6), o cota de 80% este destinata impartirii tuturor salariatilor eligibili conform prevederilor alin. (3) sau (4) in mod egal pentru perioade egale lucrate in unitate, iar 20% este destinata impartirii numai salariatilor mai performanti sau tuturor dar in cote diferentiate in functie de performantele profesionale ale salariatilor asa cum au rezultat din evaluarile profesionale periodice efectuate conform prevederilor Codului Muncii sau din propunerile facute de superiorii ierarhici, conform prevederilor contractelor colective de munca aplicabile, a contractelor individuale de munca si regulamentului intern al unitatii”.
Profitul societatilor, impartit angajatilor incalca dreptul la proprietate
Asadar, potrivit proiectului de lege, 7,5% din profitul net al societatilor va fi impartit angajatilor, acestia putand sa primeasca insa chiar si pana la 25% prin contracte colective. O prevedere care din punctul nostru de vedere nu poate fi adoptata intrucat intra in contradictie flagranta cu dreptul la proprietate privata al detinatorilor societatilor comerciale. Desigur, profitul poate fi impartit angajatilor, si chiar se intampla in anumite cazuri, insa doar atunci cand actionarii decid asta.
Este totusi greu de crezut ca o asemenea lege ar putea fi adoptata de Parlamentul Romaniei si promulgata de presedinte. Si chiar daca se va intampla asta ea nu va trece de CCR.
Sindicatele vor ca profitul societatilor sa fie impartit angajatilor, patronatele se opun
Pana atunci, proiectul de lege a primit deja aviz negativ din partea Consiliului Legislativ. Prin adresa trimisa Senatului (pe care o atasam integral la finalul articolului), Consiliul Legislativ enumera motivele pentru care a avizat negativ proiectul de lege, subliniind nu doar incalcarea dreptului la proprietate privata, ci si ingradirea exercitarii libertatii economice a angajatorilor.
In ceea ce priveste Consiliul Economic si Social, situatia a fost impartita. Concret, reprezentantii sindicatelor au votat pentru avizarea proiectului de lege, in timp ce reprezentantii patronatelor alaturi de reprezentantii asociatiilor si fundatiilor neguvernamentale ale societatii civile au votat pentru avizarea nefavorabila. Iar ca argumente pentru respingerea proiectului de lege care prevede ca profitul societatilor sa fie impartit angajatilor, cei din urma au avertizat ca:
“-In contextul economic actual si al anilor ce vor urma, o astfel de initiativa este inoportuna, mai ales pe fondul crizei economice si sanitare, cand societatile trebuie sa ia decizii rapide pentru reorientarea/ reorganizarea/ restructurarea activitatii (procesul de consultare si de implicare a angajatilor in adoptarea deciziilor ar ingreuna sau chiar ar face imposibila implementarea la timp a unor masuri, cu potential senmificativ de consecinte negative). Cu titlu de exemplu, poate fi mentionata situatia generata de pandemie, cand toti angajatorii au trebuit sa se replieze extrem de rapid pentru a asigura fie continuitatea activitatii, fie minimizarea impactului generat de intreruperi;
-conform Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, raspunderea pentru implementarea strategiilor, viabilitatea fiecarei societati, organizarea activitatii cu scopul respectarii planului de afaceri si a bugetului anual, revine administratorilor, acestia fiind responsabili nu doar pentru soarta angajatilor, ci si fata de actionari si restul colaboratorilor, astfel incat deciziile sa fie adoptate prompt si sa nu conduca la distorsiuni in lantul de servicii;
-prevederile propunerii legislative incalca dreptul patronului de a elabora strategia economica, intrucat profitul nu este in mod obligatoriu distribuit cu destinatie finala, nu poate fi reinvestit. Pe de alta parte, in situatia in care Adunarea Generala a Actionarilor/ Asociatilor decide distribuirea profitului sub forma de dividende, aceasta 'prelevare' a unei parti pentru angajati apare ca o 'expropriere' a actionarilor/asociatilor;
-obligativitatea redistribuirii unei cote din profit catre salariati ar crea cadrul eludarii unor taxe (CAS/ CASS), in plus incalca si dreptul de proprietate”.