Grid star
eveniment

Profitul companiilor: presedintele Consiliului Legislativ a semnat avizul (Document)

Consiliul Legislativ condus de Florin Iordache (foto), a avizat favorabil initiativa legislativa privind modificarea Codului Fiscal care prevede ca profitul reinvestit al companiilor nu va fi impozitat. 

In expunerea de motive se arata ca actualul sistem fiscal din Romania, bazat pe impozitarea profitului obtinut indiferent de destinatia sa, limiteaza capacitatea intreprinderilor de a investi in dezvoltare si inovare, ceea ce poate afecta negativ cresterea economica pe termen lung.
Initiatorii, mai multi parlamentari neafiliati, precizeaza ca in contextul unui mediu de afaceri din ce in ce mai competitiv la nivel global, Romania trebuie sa adopte masuri care sa sprijine capitalizarea intreprinderilor si sa incurajeze reinvestirea profiturilor in economia locala. Iar unul dintre cele mai eficiente modele fiscale care poate atinge aceste obiective este regimul de impozitare a profitului distribuit, implementat cu succes in Estonia:
“In Estonia, acest model de impozitare permite companiilor sa plateasca impozit pe profit doar in momentul distribuirii acestuia catre actionari sub forma de dividende, iar profitul reinvestit ramane neimpozitat. Acest regim fiscal stimuleaza companiile sa isi pastreze capitalul in firma, sa faca investitii pe termen lung si sa isi sporeasca competitivitatea. Propunerea de a adopta un model similar in Romania are la baza dorinta de a crea un cadru fiscal menit sa incurajeze antreprenorii sa reinvesteasca in afaceri, contribuind la consolidarea atat a afacerilor private, cat si a economiei nationale”.

Explicatii pentru necesitatea adoptarii proiectului

Stimularea reinvestirii profiturilor

-Actualul sistem fiscal impune impozitarea profitului indiferent de modul in care acesta este utilizat, ceea ce limiteaza resursele companiilor pentru a reinvesti o parte consistenta din profit in dezvoltarea continua a afacerii. Noul model ar elimina aceasta frana, facilitand cresterea si expansiunea afacerilor.
Cresterea atractivitatii investitionale a Romaniei
-Intr-un context international in care multe tari concureaza pentru atragerea de investitii straine directe, Romania ar putea deveni mai atractiva prin adoptarea unui sistem fiscal prietenos cu investitorii. Investitiile straine directe nu doar ca aduc capital nou, dar contribuie si la transferul de know-how si tehnologie, sprijinind dezvoltarea economica sustenabila.
Reducerea evaziunii fiscale
-Prin simplificarea sistemului fiscal si reducerea poverii imediate asupra profitului nerepartizat, se pot reduce incercarile de evaziune fiscala sau de optimizare fiscala agresiva, deoarece companiile nu vor mai simti ca sunt pedepsite cu un impozit doar pentru ca s-au descurcat bine. Astfel, vor fi incurajate sa acumuleze capital si sa reinvesteasca fondurile in dezvoltarea si extinderea afacerii, in loc sa recurga la mecanisme complexe pentru evitarea impozitarii.
“Motivul principal al emiterii acestui act normativ este necesitatea de a adapta regimul fiscal la nevoile actuale ale economiei nationale si de a incuraja reinvestirea profiturilor, cu scopul de a stimula cresterea economica sustenabila si de a transforma Romania intr-un hub atractiv pentru investitii si afaceri. Avand in vedere ca prin prezenta propunere s-ar impozita doar profitul distribuit, se impune corelarea cu impozitul pe dividende, astfel incat profitul realizat si distribuit sa nu mai conduca la impozitarea sa si sub forma de dividende”, se arata in Expunerea de motive.

>>Proiectul pentru modificarea si completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal

>>Expunerea de motive a proiectului pentru modificarea si completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal 

>>Avizul Consiliului Legislativ

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani