PROBLEMELE HORECA - Catalin Mahu, proprietar La Mama: Forta de munca limiteaza planurile de investitii
HORECA este sectorul care a avut cel mai mult de suferit din cauza pandemiei COVID-19. Catalin Mahu, proprietarul lantului de restaurante La Mama, a vorbit intr-un interviu oferit revistei FoodBiz despre dificultatile cu care se confrunta ca urmare a pandemiei.
"2019 a fost un an bun, daca ne uitam in ultimii 10 ani probabil a fost unul dintre cei mai buni ani de pana atunci. 2020 a venit cu o cadere enorma, din cauza ca am fost inchisi, 2021 a avut o vara buna, insa per ansamblu a fost un an slab financiar. Ianuarie, februarie, martie si jumatate din luna mai am avut valul trei al pandemiei, si apoi iar de la 1 octombrie. In 2022, chiar daca a inceput razboiul in Ucraina, a venit cu dorinta oamenilor de a iesi, insa incasarile nu reprezinta nimic daca s-au dublat sau triplat cheltuielile”, a declarat proprietarul La Mama.
Cresterea preturilor la energie
"Cresterea de preturi la gaze si energie duce in cascada la majorari de preturi la absolut tot, dar cea mai mare problema la momentul de fata in HoReCa este lipsa fortei de munca, a personalului plecat din industrie pe timpul pandemiei, cand totul a fost inchis, personal care nu mai doreste sa revina, intrucat s-a reprofilat.
‘Criza fortei de munca este foarte, foarte, foarte crunta. Incercam sa ne adaptam in multe moduri, asteptam acum 25 de cetateni din Bangladesh si Sri Lanka. Urasc acest lucru, este destul de greu de lucrat cu ei, cel putin in primele sase luni pana ei invata si noi ne invatam cu ei, dar majoritatea dintre ei nu vin sa stea in Romania, vin si dupa o luna-doua fug. Ai costuri sa ii aduci in tara, ai costuri sa ii tii in tara si ei fug, practic arunci niste bani in aer’, a declarat Catalin Mahu.
Criza de personal
Proprietarul lantului de restaurante La Mama se plange, de asemenea, ca din cauza crizei acute de personal, se afla in incapacitatea de a face noi investitii:
‘Planurile de investitii pe care le avem sunt din pacate limitate, nu de bani, ci de oameni. Anul acesta as fi vrut sa fac 10 restaurante noi de delivery, restaurante pe 50 m2 care sa inconjoare Bucurestiul. Recunosc ca nu am rezolvat problema personalului pentru aceste restaurante si atunci stau cu ele in stand-by. Planuri de investitii avem, gasim si resursele financiare, insa principala resursa, omul, este greu de gasit’
Primul restaurant La Mama a fost infiintat acum 22 de ani, pe 27 februarie, iar azi exista sase restaurante in Bucuresti al caror prag l-au trecut aproape 15 milioane de clienti atrasi de atmosfera primitoare si retele traditionale ca la mama acasa”, se arata in materialul foodbiz.