PRIME PENTRU CADRELE DIDACTICE – Ultima decizie a lui Ciuca. A mai dat 1.500 lei. Iata pentru ce pot fi folositi banii
13 June 2023 08:25 Lumea Banilor 1089Ultima decizie a Guvernului Ciuca, inainte ca premierul sa-si dea demisia, a fost acordarea de prime pentru angajatii din invatamant.
Astfel, cadrele didactice, didactice auxiliare din invatamantul preuniversitar de stat, aflate in activitate in anul scolar 2022-2023, precum si cele din sistemul de invatamant universitar de stat care detin gradul didactic de conferentiar, sef de lucrari/lector si asistent universitar, precum si personalul didactic auxiliar, din sistemul de invatamant universitar, aflat in activitate in anul universitar 2022-2023, vor beneficia de prima de cariera didactica in valoare de 1.500 de lei.
Prima poate fi utilizata pentru:
-cursuri de pregatire profesionala, precum si alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
-echipamente IT si alte echipamente didactice de tehnologia informatiei asimilate;
-carti de specialitate precum si alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
-un procent de pana la 30% din valoarea nominala a primei de cariera didactica pentru acoperirea de nevoi didactice specifice ale cadrelor didactice.
Plafon de 500 lei
Prima de cariera didactica se acorda intr-o singura transa, respectiv in luna octombrie 2023, si va putea fi utilizata in anul scolar 2023 -2024. Prima de cariera didactica se acorda si pentru urmatorii ani scolari/universitari, respectiv in perioada anilor scolari/universitari 2023/2024 pana in anul scolar/universitar 2026/2027, pentru a sustine cariera didactica a personalului didactic din sistemul de invatamant preuniversitar si universitar de stat.
Personalul nedidactic va beneficia de o prima de cariera profesionala, in limita unui plafon anual de 500 lei/an scolar, pentru cursuri de pregatire profesionala, precum si de alte categorii de cheltuieli necesare desfasurate in sprijinul activitatii educationale, pentru a sustine activitatea didactica atat din sistemul de invatamant universitar cat si din sistemul de invatamant preuniversitar.
Plafonul de 500 lei/an scolar este valabil pentru anul scolar 2023-2024