PRETUL BITCOIN VA ATINGE 100.000 DOLARI IN 2024, ESTIMEAZA UN COLOS BANCAR - Standard Chartered apreciaza ca asa-numita "iarna cripto” s-a incheiat
25 April 2023 15:03 Lumea Banilor 898Bitcoin ar putea ajunge la 100.000 de dolari pana la sfarsitul anului 2024, estimeaza gigantul bancar Standard Chartered, pe baza unei analize realizate de specialistii sai in active digitale. Tulburarile recente din sectorul bancar, ajustarea politicii monetare a Federal Reserve si cresterea profitabilitatii companiilor de minerit cripto vor propulsa preturile criptomonedelor, potrivit documentului citat de CoinDesk.
Gilda Popa
Prabusirea Silicon Valley Bank si a altor creditori de nivel mediu din SUA a consolidat argumentul ca Bitcoin este perceput de investitori ca „activ digital descentralizat, bazat pe incredere (n.r. care nu are nevoie de o terta parte, precum o banca, pentru a inspira incredere) si rar”, a spus seful diviziei pentru active digitale a Standard Chartered Geoff Kendrick.
„Vedem potentialul ca Bitcoin (BTC) sa atinga nivelul de 100.000 USD pana la sfarsitul anului 2024, deoarece credem ca asa-numita iarna cripto s-a incheiat in sfarsit”, a spus Kendrick in raportul intitulat „Bitcoin – Calea catre nivelul de 100.000 dolari” citat de CNBC.
Pretul Bitcoin ar putea fi propulsat de tulburarile recente din sectorul bancar, o stabilizare a pretului activelor de risc pe masura ce banca centrala a SUA incetineste cresterea ratei dobanzilor si o profitabilitate imbunatatita a minarii crypto, a mai precizat Geoff Kendrick.
Standard Chartered: Bitcoin va surclasa celelalte active digitale
„Avand in vedere aceste avantaje, credem ca cota BTC din capitalizarea totala a pietei activelor digitale s-ar putea muta in intervalul 50-60% in urmatoarele cateva luni (de la aproximativ 45% in prezent)”, mentioneaza analistul Standard Chartered.
Bitcoin a crescut cu aproximativ 60% de la inceputul anului, depasind 30.000 de dolari in aprilie, pentru prima data in zece luni. Bitcoin a castigat 65% de la inceputul anului. In prezent, criptomoneda se tranzactioneaza cu putin peste 27.000 dolari.
Cu toate acestea, noul bull market a adus doar o revenire partiala dupa ce trilioane de dolari s-au evaporat din sectorul cripto in 2022, pe fondul falimentului unor companii de miliarde de dolari din sector, intre care bursa cripto FTX.
Pe de alta parte, previziunile cu privire la preturi astronomice pentru bitcoin au fost destul de comune si in timpul perioadelor anterioare de crestere a criptomonedei, aceasta tragand in sus dupa ea tot sectorul cripto cand pretul sau urca.
De exemplu, un analist de la Citi a afirmat in noiembrie 2020 ca pretul bitcoin ar putea ajunge la 318.000 de dolari pana la sfarsitul lui 2022. Insa in realitate bitcoin a incheiat anul trecut cu o depreciere de aproximativ 65%, cu un pret de tranzactionare de doar 16.500 de dolari.
Previziunile Standard Chartered se adauga mai multor voci din industria cripto care vad o crestere substantiala a pretului Bitcoin. Luna trecuta, la o conferinta blockchain la Paris, mai multi reprezentanti ai industriei criptografice au estimat ca Bitcoin va atinge un nou maxim istoric in 2023. Intre acestia, un director de la bursa cripto cu sediul in SUA, Gemini, a declarat pentru CNBC ca pragul de 100.000 de dolari ar putea fi atins in 2024.