Presedintele de lux
Presedintele Klaus Iohannis face prapad. In penultimul sau an de presedintie. Presedintele Romaniei are venituri fabuloase. Pe care noi i le punem la dispozitie. Va voi da mai multe exemple cat se poate de concludente. Referitoare la cheltuielile reale ale presedintelui. Care sunt secretizate prin doua legi. Pur si simplu sigilate.
Ultimul sau periplu in Brazilia, Chile si Argentina a durat cinci zile. Mari si late. Daca avem cat de cat grija fata de banii publici, suntem siliti sa impartim costurile la orele de munca ale lui Klaus Iohannis. In cele cinci zile, conform informatiilor prezentate pe site-ul prezidential, Klaus Iohannis a muncit in total opt ore. In restul timpului, s-a plimbat si s-a distrat.
Este adevarat ca sunt secretizate costurile cheltuielilor prezidentiale, dar niste calcule, fie si ele aproximative, tot pot fi facute. Si au fost facute. Iar ceea ce rezulta este naucitor. O ora de munca a lui Klaus Iohannis ne costa circa 65.000 de euro. Fabulos! Nu-i asa? Deplasarile obisnuite ale lui Klaus Iohannis cu aeronava de lux pe care o inchiriaza, cea cu sub 20 de locuri, cu sufragerie, cinematograf etc., oficial, daca ne uitam pe site-ul companiei aeriene, ar costa circa 100.000 de euro pe zi. El si sotia. In 2022, in ciuda legii prin care isi autosecretizeaza cheltuielile, institutia prezidentiala raporteaza costuri cu deplasarile de 3,4 milioane de euro. Iar in ianuarie si februarie 2023, de 360.000 de euro. Aceste informatii sunt total false. Tocmai de aceea s-a produs secretizarea.
In realitate sunt calculate doar orele de zbor. Nu si orele de stationare. Nu si nenumarate alte servicii. In 2022, de pe site-ul institutiei prezidentiale rezulta ca presedintele Klaus Iohannis a facut 26 de deplasari externe. Iar in 2023, noua deplasari. Toate aceste deplasari nu presupun doar zboruri cu avionul si mese servite in aeronava sau alte servicii asigurate de respectiva companie. Sau de respectivele companii. In aceste deplasari externe, in functie de importanta lor, Klaus Iohannis circula cu un alai. De consilieri, de ministri, de politicieni, membri, dupa caz, ai delegatiei. Plimbarile sale trebuie imortalizate. Prin urmare, mai exista si jurnalisti agreati care intra in costuri. Iar mai jos va dau lovitura de gratie. Va explic cat de mincinoase sunt raportarile Presedintiei.
Din costurile reale ale deplasarilor lui Iohannis in strainatate sunt eliminate cele privind cazarea, deplasarile in interiorul localitatilor, mesele, insotitorii si alte servicii. Unii vor spune ca, asa cum s-a intamplat in periplul din America de Sud, in care agenda de munca a presedintelui este pur si simplu o batjocura, asemenea costuri sunt suportate de guvernele statelor gazda. Pentru ca, daca ai invitat pe cineva, se cuvine sa platesti si factura. Asa e. Numai ca totul se intampla pe baza de reciprocitate. Daca presedintele Romaniei face o vizita in Argentina, si mai marele Argentinei va face mai devreme sau mai tarziu o vizita in Romania. Si atunci, sub mandatul lui Klaus Iohannis sau sub mandatul altui presedinte, noi suntem cei care vor plati costurile. Prin urmare, cinstit este sa nu ne mintim unii pe altii. Si sa trecem la cheltuielile prezidentiale tot ceea ce in realitate de trecut acolo. Si asta, atentie, chiar si in situatia in care, prin fel de fel de exhibitii, o parte dintre cheltuieli sunt suportate de institutiile guvernamentale care-si trimit reprezentantii in delegatia prezidentiala.
Una peste alta, rezulta ca avem un presedinte care ne costa incredibil de mult. Si inexplicabil de mult in raport cu ceea ce realizeaza in beneficiul Romaniei. De aceea, nu intamplator, de mai multe ori am facut afirmatia ca o Casa Regala ne-ar costa mai putin. Sau chiar un presedinte jucator. Care sa fie si prim-ministru. Ca in Statele Unite. Si care sa si raspunda pentru crizele pe care le agraveaza, in loc sa le atenueze, cei aflati la putere.
sursa: corectnews