PRESEDINTELE CCIR, REALES IN EUROCHAMBRES – Promovarea economiei europene
15 October 2020 17:48 Lumea Banilor 1061Presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, Mihai Daraban (foto), a fost reales joi, 15 octombrie 2020, in functia de membru in Comitetul Director al Asociatiei Camerelor de Comert si Industrie Europene (EUROCHAMBRES), in cadrul celei de 128-a editii a Adunarii Generale a asociatiei.
Daraban a declarat ca odata cu realegerea in aceasta functie, va continua sa sustina promovarea unei economii europene sustenabile, a comertului liber, crearea de noi locuri de munca, o dezvoltare durabila, precum si imbunatatirea nivelului de trai.
Iata comunicatul CCIR:
„Presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), dl. Mihai Daraban, a fost reales astazi, 15 octombrie, in functia de membru in Comitetul Director al Asociatiei Camerelor de Comert si Industrie Europene (EUROCHAMBRES), in cadrul celei de 128-a editii a Adunarii Generale a asociatiei.
Apartenenta la EUROCHAMBRES ofera Camerei de Comert si Industrie a Romaniei vizibilitate sporita pe plan european si informatii constante, de actualitate cu privire la cele mai importante subiecte de pe agenda europeana, care vizeaza comunitatea de afaceri:
'Odata cu realegerea in aceasta functie, voi continua sa sustin promovarea unei economii europene sustenabile, a comertului liber, crearea de noi locuri de munca, o dezvoltare durabila, precum si imbunatatirea nivelului de trai. Totodata, prezenta intr-un for european atat de important demonstreaza inca o data implicarea si determinarea Camerei de Comert si Industrie a Romaniei in sensul dezvoltarii mediului de afaceri din tara noastra atat pe plan national, cat si international', a declarat presedintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
EUROCHAMBRES reprezinta peste 20 milioane de intreprinderi in Europa – 98% dintre care sunt IMM-uri – prin intermediul celor 45 de organizatii nationale membre si a celor 1700 de camere regionale si locale.
CCIR este membra a EUROCHAMBRES incepand cu anul 1993, avand initial calitatea de membru afiliat, iar incepand cu 2007, datorita aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, a obtinut calitatea de membru cu drepturi depline”.