PRELUARE APROBATA – Consiliul Concurentei si-a dat acordul
28 January 2022 20:26 Lumea Banilor 1165Consiliul Concurentei a aprobat tranzactia prin care SC III Luxco 3 S.a.R.L, Luxembourg, intentioneaza sa preia societatea Plastiflex Group NV, Belgia.
IK SC III Luxco 3 S.a.R.L. este o societate de tip holding, detinuta in totalitate de fondul de investitii IK Small Cap III, apartinand IK Partners. IK Partners este o societate de investitii de capital privat care inglobeaza sapte fonduri de investitii si se concentreaza pe investitii in Europa Continentala de Nord si, in special, in Benelux, Germania, Austria, Elvetia, Franta, tarile nordice si Regatul Unit al Marii Britanii.
Potrivit Consiliului, in Romania, companiile controlate de IK Partners desfasoara activitati, precum: vanzarea unor bunuri de consum sau industriale, furnizarea de solutii electronice si electromecanice, prestarea de servicii pentru intreprinderi (imprimare, securitate cibernetica, managementul proprietatii intelectuale), e-Learning, etc.
Societate de tip holding
Plastiflex Group NV este o societate de tip holding, care produce solutii de sisteme de furtunuri utilizate in domeniul asistentei medicale, aparatelor electrocasnice etc.
In Romania, Plastiflex Group este prezenta prin vanzari directe ale acestor produse. In urma analizei, Consiliul Concurentei a constatat ca aceasta operatiune nu ridica obstacole semnificative in calea concurentei efective pe piata romaneasca sau pe o parte substantiala a acesteia si ca nu exista indoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurential normal.