Grid star
eveniment

POLITISTII IES IN STRADA – Salariile si neindexarea pensiilor, cateva dintre nemultumiri

Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual (SNNPC) condus de comisarul-sef Marius Ionescu reia din 27 septembrie seria protestelor in strada.
Potrivit SNNPC, principalele revendicari privesc, printre altele, salarizarea precara, neindexarea pensiilor militare de stat cu rata inflatiei, dar si conditiile de munca neadecvate in care este incadrat personalul contractual.

Iata nemultumirile politistilor:

“-deficitul major de personal, existent, in special, in domeniile muncii operative si in mediul rural (unde ajunge si la 50%, situatie in care serviciul politienesc de ordine si siguranta publica, securizarea frontierelor si misiunile pe linie de azil, migratie si integrare a refugiatilor nu mai pot fi indeplinte la standarde eficiente, mai ales acum, cand CSAT a decis sa ridice capacitatea operationala a structurilor MAI, in contextul crizei afgane);

-deficitul de personal impune efectuarea orelor suplimentare de catre efectivul prezent si, implicit, suprasolicitarea fizica si psihica a politistilor, care desfasoara misiuni si activitati peste normativele din fisa postului;

-obligativitatea de a interveni la evenimente politienesti din timpul liber, fara plata permanentei de la domiciliu (desi exista o Directiva UE, in acest domeniu);

Salarizare precara

-salarizarea precara a politistilor si a personalului contractual din Ministerul Afacerilor Interne;

-redobandirea credibilitatii institutiilor politienesti, in randurile societatii civile, al spectrului politic si guvernamental, al mass-media, al cetatenilor si al comunitatilor; adoptarea unei legislatii care sa asigure protectia juridica a politistilor/serviciului politienesc;

-efectuarea de misiuni suplimentare, cu specific sanitar, dupa declararea pandemiei, in martie 2020, care au un risc major asupra sanatatii angajatilor (a se vedea comunicatul SNPPC din 19 august a.c., in care redam cifrele oficiale furnizate de MAI, din care reiese ca rata imbolnavirilor de covid 19, in institutia noastra, este dubla fata de media nationala; avem 50 de colegi decedati din acest motiv);

Conditii inadecvate

-conditiile de munca neadecvate, in care este incadrat personalul contractual;

-neasigurarea standardelor prevazute de legislatie, pe linia sanatatii si securitatii in munca (avem sute de sedii de lucru nerenovate, neigienizate corespunzator, fara utilitati sanitare si termice adecvate; logistica insuficienta; insuficienta echipamentelor/mijloacelor tehnice/auto de interventie operativa si a celor de protectie fizica a politistilor etc.);

-mentenanta precara si lipsa asigurarilor de tip CASCO a mijloacelor de mobilitate operativa;

-neindexarea pensiilor militare de stat, cu rata inflatiei;

-lipsa unui dialog social productiv cu Guvernul, care nu da un curs favorabil revendicarilor noastre, nu comunica la obiect sau nu raspunde, pur si simplu, in cazul unor solicitari scrise”.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani