Grid star
business capital

POLITELE RCA – Asiguratorii se plang ca nu sunt profitabile: “Pentru fiecare 100 de lei incasati din RCA, asiguratorii trebuie sa scoata din buzunar in plus circa 30 de lei”

Asiguraratorii sustin ca linia RCA este una neprofitabila pentru companii. Potrivit Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare – Reasigurare (UNSAR) condusa de Adrian Marin (foto) pentru fiecare 100 de lei incasati din RCA, asiguratorii trebuie sa scoata din buzunar in plus circa 30 de lei.


Asiguratorii spun ca dupa primele 9 luni din 2021, rata daunei pe zona asigurarilor RCA a urcat pana la 99,52%, iar la aceasta se adauga taxele de functionare, impozitele platite, contributiile la Fondul de Garantare a Asiguratilor, la Fondul National de Protectie, precum si cheltuielile de distributie si administrare, costuri cu utilitatile, etc – care si ele se afla toate in crestere accelerata:

“Insumate, toate aceste cifre formeaza o rata combinata tehnica de peste 130%. Aceasta arata ca activitatea de baza a unui asigurator, cea de subscriere (deci de preluare a unor riscuri), genereaza pierderi”.
Potrivit UNSAR, Romania se mentine pe unul dintre locurile fruntase in Europa la capitolul accidente soldate cu pagube materiale si/sau vatamari corporale despagubite in baza politelor RCA

Iata anuntul UNSAR:

"Tara noastra se mentine pe unul dintre locurile fruntase in Europa la capitolul accidente soldate cu pagube materiale si/sau vatamari corporale despagubite in baza politelor RCA. Astfel, frecventa daunelor RCA in Romania, adica raportul dintre numarul daunelor si cel al politelor emise, este una dintre cele mai ridicate la nivel european, potrivit datelor colectate de UNSAR – Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare – Reasigurare de la mai multe asociatii nationale ale asiguratorilor din Europa.

Spre exemplu, in Romania, frecventa medie a daunelor se situeaza la circa 6%, conform celor mai recente date furnizate de Autoritatea de Supraveghere Financiara. Acest lucru inseamna ca, in tara noastra, in fiecare an, din fiecare 100 de masini inmatriculate, cel putin 6 produc accidente in trafic soldate cu pagube materiale sau vatamari corporale si decese – un numar foarte mare fata de alte tari. Comparativ, Germania inregistra la finalul anului 2020 o frecventa a daunelor de 4,4%, Italia 4,2%, Bulgaria 3,82%, Polonia 3,69%, Slovacia 3,35%, Cehia 2,73% si Finlanda 1,8%.

Rata daunei

Nu intamplator, Romania se afla in varful clasamentului european si in ceea ce priveste rata daunei, un alt indicator specific industriei de asigurari, cu un nivel de peste 80% in anul 2020, in timp ce media europeana se afla la 62%, potrivit unui raport publicat recent de catre EIOPA – Autoritatea Europeana de Asigurari si Pensii Ocupationale. Mai mult, dupa primele 9 luni din 2021, rata daunei pe zona asigurarilor RCA a urcat pana la 99,52% – arata datele ASF.

Se reclama pierderi

La aceasta rata a daunei se adauga taxele de functionare, impozitele platite, contributiile la Fondul de Garantare a Asiguratilor, la Fondul National de Protectie, precum si cheltuielile de distributie si administrare, costuri cu utilitatile etc. – care si ele se afla toate in crestere accelerata. Insumate, toate aceste cifre formeaza o rata combinata tehnica de peste 130%. Aceasta arata ca activitatea de baza a unui asigurator, cea de subscriere (deci de preluare a unor riscuri), genereaza pierderi. Pe scurt, linia RCA este una neprofitabila pentru companiile de asigurari: pentru fiecare 100 de lei incasati din RCA, asiguratorii trebuie sa scoata din buzunar in plus circa 30 de lei".

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani