PLANURILE REGIMULUI PNL-USR – Barna a anuntat soarta zecilor de miliarde de euro de la UE
28 January 2021 18:55 Lumea Banilor 1046Au iesit la suprafata planurile regimului PNL-USR cu zecile de miliarde de euro pe care Uniunea Europeana ni-i pune la dispozitie. Anuntul a fost facut de catre vicepremierul Dan Barna (foto) joi, 28 ianuarie 2021.
Este vorba despre cei 30 miliarde euro pe care UE i i-a alocat Romaniei in cadrul Planului National de Redresare si Rezilienta (PNRR), menit sa revigoreze economia dupa criza COVID-19.
Concret, potrivit lui Dan Barna, fondurile europene vor fi alocate pe sase directii stabilite de catre guvernul de la Bucuresti cu Comisia Europeana: tranzitie verde si schimbari climatice; digitalizare; sanatate, educatie si servicii sociale; rezilienta institutionala; competitivitate economica si inovare; noua generatie.
Viceprim-ministrul a anuntat ca a inceput seria intalnirilor de lucru cu privire la PNRR, adaugand ca Planul National de Redresare si Rezilienta va fi transmis oficial Comisiei Europene pana cel mai tarziu la 30 aprilie 2021.
„Nu numai ca respectam conditiile impuse de Comisia Europeana, dar vrem sa facem din cheltuirea acestor fonduri un moment esential in transformarea angajamentelor de guvernare in realitati. Pana in martie vom identifica si defini in termeni clari toate investitiile, obiectivele de etapa, tintele si costurile aferente tuturor prioritatilor de finantare din cadrul celor sase piloni stabiliti prin Regulamentul Mecanismului de Redresare si Rezilienta: tranzitie verde si schimbari climatice, digitalizare, sanatate, educatie si servicii sociale, rezilienta institutionala, competitivitate economica si inovare, noua generatie”, a declarat viceprim-ministrul.
Dan Barna si-a exprimat increderea ca „intram intr-o noua etapa de constructie si de viziune de dezvoltare pentru demararea acestui proces”.