Grid star
business capital

PLAFONAREA RCA A FOST ADOPTATA – Preturile se calculeaza la valoarea din februarie 2023. Iata amenzile stabilite pentru asiguratori daca pun tarife mai mari (Document)

Guvernul Ciuca a adoptat miercuri, 5 aprilie 2023, proiectul privind plafonarea preturilor RCA dupa retragerea autorizatiei Euroins.

Potrivit documentului, tarifele de prima maxime se stabilesc la nivelul propriilor tarife de prima care au fost practicate de catre fiecare asigurator RCA la 28 februarie 2023 si sunt valabile pentru o perioada de 6 luni de la data intrarii in vigoare a  hotararii. Tarifele de prima maxime si procedura de acordare a despagubirilor de catre asiguratorii RCA se aplica in cazul contractelor RCA incheiate dupa data intrarii in vigoare a hotararii.

Comisioanele se limiteaza

Comisioanele de distributie aferente contractelor RCA se limiteaza la maximum 8% din prima neta de cheltuieli de distributie pentru o perioada de 6 luni, mai prevede proiectul.

De asemenea, supravegherea practicarii tarifelor de prima maxime de catre asiguratorii RCA se exercita de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara, iar tarifele de prima maxime se stabilesc pentru clasa de bonus/malus B0.

Inlocuirea masinii avariate

La despagubirile acordate de catre asiguratorii RCA pentru acoperirea costurilor de inlocuire temporara a vehiculului avariat cu un vehicul din aceeasi clasa sau o clasa inferioara, calculul despagubirii are in vedere un tarif ce nu-l poate depasi pe cel mediu practicat de reprezentantele rent car ce ofera servicii de inchiriere autoturisme fara conducator auto. Despagubirile se acorda numai in situatia in care vehiculul avariat nu mai poate fi utilizat din punct de vedere tehnic.

Despagubirea, in maxim 30 zile

Perioada maxima pentru care se pot acorda despagubirile este de 30 de zile fie de la data eliberarii autorizatiei de reparatie de catre politie, fie de la data eliberarii documentului de intrare in reparatie eliberat de catre asiguratorul RCA. Se mai prevede ca depasirea nivelului tarifelor de prima maxime si practicarea comisioanelor de distributie la un nivel mai mare decat cel prevazut in proiect de catre asiguratorii RCA constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 50.000 lei.

 

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani