PLAFONAREA DOBANZILOR LA CREDITE – Aviz favorabil in Camera Deputatilor: “Dobanzile excesive vor fi interzise prin lege” (Document)
Proiectul de lege privind plafonarea dobanzilor la creditele de consum a primit aviz favorabil in Comisia pentru politica economica, reforma si privatizare din Camera Deputatilor, anunta deputatul PSD Gheorghe Soldan.
Soldan precizeaza intr-un comunicat postat pe site-ul Camerei Deputatilor ca dovanzile excesive vor fi interzise prin lege:
“Am intalnit cazuri cand oameni aflati in mare nevoie s-au imprumutat si au trebuit sa plateasca si dobanzi de 2.000% (doua mii la suta, ati citit bine!). Dobanzile impovaratoare trebuie sa ramana istorie”.
Iata anuntul lui Gheorghe Soldan:
“Dobanzile excesive vor fi interzise prin lege!. Am dezbatut si am votat marti, 8 martie 2022, in Comisia pentru politica economica, reforma si privatizare din Camera Deputatilor, proiectul de lege privind plafonarea dobanzilor la creditele de consum. Proiectul a primit aviz favorabil.
Alaturi de colegii senatori si deputati din PSD am initiat un proiect de lege pentru a face dreptate oamenilor care sunt nevoiti sa apeleze la imprumuturi de la alte institutii nebancare si a institui o serie de reguli etice in legislatia privind creditele si datoriile.
Am intalnit cazuri cand oameni aflati in mare nevoie s-au imprumutat si au trebuit sa plateasca si dobanzi de 2.000% (doua mii la suta, ati citit bine!). Dobanzile impovaratoare trebuie sa ramana istorie!
Acest proiect prevede plafoane clare peste care dobanzile pentru creditele contractate de la IFN-uri nu vor putea fi depasite. Vom proteja nu doar cetatenii si firmele nevoite sa apeleze la imprumuturi, ci si intreaga economie, care nu va fi nevoita sa suporte costurile adiacente sau falimentul firmelor.
Senatul a adoptat aceasta lege. Ii indemn pe colegii din Camera Deputatilor sa sustina acest proiect in plen, sa ajutam oamenii cu ceea ce putem face noi: legi bune!”.
Prevederile legii
Potrivit formei adoptate de Senat, la art 4 se prevede ca in cazul in care creditorul financiar este o institutie financiara nebancara, dobanda anuala efectiva la creditele ipotecare pentru investitii imobiliare nu poate depasi cu mai mult de 8 puncte procentuale dobanda la facilitatea de creditare practicata de BNR pe piata financiar-bancara interna.
Se mai prevede la art. 5 ca dobanda anuala efectiva in cazul creditelor de consum nu poate depasi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobanda la facilitatea de creditare practicata de BNR. Articolul 6 prevede ca prin exceptie de la prevederile art. 5, in cazul creditelor de consum in valoare maxima de 15.000 lei, valoarea totala platibila de catre consumator nu poate depasi dublul valorii totale a creditului. Daca nivelul dobanzii anuale efective este mai ridicat decat plafoanele stabilite la art. 4-6, acest nivel va fi redus, in mod corespunzator, la cererea consumatorului, fie pe cale amiabila, fie printr-o hotarare judecatoreasca.
Revizuirea contractului
In situatia depasirii plafoanelor prevazute la art. 4-6, consumatorul va solicita creditorului financiar revizuirea contractului, iar creditorul financiar este obligat sa efectueze, in termen de maxim 45 de zile de la primirea cererii corespunzatoare a consumatorului, o propunere, in scris, de revizuire a contractului, tinand cont de situatia financiara, inclusiv din perspectiva gradului de indatorare.
Se interzice entitatii care desfasoara activitatea de recuperare a creantei sa perceapa de la debitor o suma totala care sa depaseasca cuantumul creantei, certificat de creditor la momentul incheierii contractului de cesiune.