PIPEREA SUNA ADUNAREA – Avocatul Gheorghe Piperea ii indeamna pe romani sa atace in instanta abuzurile furnizorilor de utilitati: „Facturile vor creste cu aproape 300%, mai ales iarna… Se pot cere despagubiri si restituirea platilor nedatorate. Se pot face procese colective… Organizati-va, luati atitudine!”

7166

sursa foto: Radio Guerrilla

Romanii nu trebuie sa rabde abuzurile furnizorilor de utilitati, ci trebuie sa conteste facturile umflate la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor si in instante.

Apelul a fost lansat joi, 9 decembrie 2021, de catre avocatul Gheorghe Piperea (foto), care i-a indemnat pe consumatori sa ceara in instanta nu doar restituirea platilor nedatorate, ci si despagubiri. Iar calea cea mai avantajoasa ar fi cea a proceselor colective, unde onorariile individuale pentru avocati scad considerabil, mentioneaza profesorul universitar. La fel scade si riscul unei practici divergente din partea instantelor, adaugam noi.

In acelasi context, maestrul Piperea reclama faptul ca Parlamentul tine la sertar proiecte de legi pe care avocatul le-a scris pentru protectia consumatorilor.

Iata postarea de pe Facebook a avocatului Gheorghe Piperea:

Oamenii au inceput sa imi scrie ca au primit deja notificari de la furnizorii de utilitati care ii pun in fata faptului implinit: facturile vor creste cu aproape 300%, mai ales pe timp de iarna. Un cititor al acestei pagini mi-a spus in privat ca facturile la utilitati vor ajunge sa ii captureze 50% din veniturile sale lunare. Pe de o parte, aceasta ‘captura’ nu prea mai lasa spatiu ratelor bancare sau de leasing si asigurarii obligatorii (RCA, PAD sau raspundere profesionala) si nici taxelor si impozitelor. Cu restul de 50% din venituri nici nu prea se mai poate consuma decent – va fi un consum de supravietuire.

Pe de alta parte, nu trebuie uitat ca, din 2019, facturile la utilitati sunt titluri executorii in ele insele, ca si contractele bancare sau de leasing. Debitorul, daca nu plateste, poate fi executat scurt, fara proces (contestatia la executare este doar post-factum) si poate fi chiar evacuat din locuinta familiala (nu pe perioada de iarna, ci la vara).

Am scris legi de protectie a consumatorilor menite a fi scut al simplilor particulari contra executarilor abuzive, a dobanzilor si penalitatilor excesive si a colectorilor hulpavi de creante – zac in Parlament, pentru ca Parlamentul e ocupat cu legile totalitare „urgente” impuse de Arafat (si, mai nou, cu modificarea totalitara a Constitutiei).

Oamenii ma intreaba ce se poate face pe cale de lege sau hotarare a administratiei centrale sau locale.

Raspuns: nimic cu actuala clasa politica, inchistata in naratiunea crizei sanitare si chitita pe furt, coruptie, conflicte de interese etc., camuflate de starea de alerta perpetua, si supuse hegemoniei ‘comandantului actiunii’.

Nu se poate rezolva aceasta problema cu ‘inteligentele’ din actualul Parlament sau de la carma administratiei marilor orase.

Se poate rezolva doar prin plangeri la ANPC sau in justitie pentru sanctionarea practicilor comerciale incorecte si a clauzelor abuzive ale furnizorilor. Prin noi insine. Prin impunerea propriei noastre ordini, private, apropiate de necesitatile noastre, de la firul ierbii.

Se pot cere si despagubiri si restituirea platilor nedatorate.

Se pot face inclusiv procese colective – doar sa existe reclamanti care sa isi asume actiunea si costurile (care sunt cu atat mai mici, cu cat numarul reclamantilor este mai mare).

Organizati-va, luati atitudine!

Candva, prin anii 2011-2014, bancile recalcitrante si delincvente din Romania au fost puse la respect cu acest gen de actiuni – doar ca atunci oamenii au decis sa isi ia soarta in propriile maini, sa nu astepte nimic de la ‘autoritati’, adica de la vatafii bancilor si ai corporatiilor si sa nu lase timpul sa curga sub cuvant ca ‘nu are cum sa fie atat de rau’, ca ‘trece si asta’, ca justitia e corupta si imprevizibila, ca avocatii sunt scumpi, ca adversarii sunt prea puternici etc.

Este ceea ce ar trebui sa faca si cei afectati tsunami-ul economic si de foametea edificata ‘pentru sanatatea si siguranta’ lor. Criza sanitara a fost doar pretextul, varful aisbergului. Adevarata criza e criza morala, criza valorilor, din care izvorasc toate celelalte, inclusiv saracia, foametea si prostificarea (regresul cognitiv).

Fun fact: Romania, prin OMV Petrom, exporta gaze la 300 de dolari in Austria; OMV Austria este detinuta, direct sau indirect, de Gazprom, in proportie de 80%. Gazprom, pentru acoperi golul lasat de exportul de gaze romanesti in Austria, la 300 de dolari, este implorat sa ne vanda gaze cu 800 de dolari. Deci exportam gaz la 300 de dolari, in profitul Gazprom, si importam gaz cu 800 de dolari de la Gazprom, in profitul… Gazprom. Cum era cu rusofobia puterii de la Bucuresti? Ne mai miram ca facturile la gaze se scumpesc cu 300%? Pai, uite cauza, frate! Prostie amestecata cu conflicte de interese si coruptie”.

1 comentariu la “PIPEREA SUNA ADUNAREA – Avocatul Gheorghe Piperea ii indeamna pe romani sa atace in instanta abuzurile furnizorilor de utilitati: „Facturile vor creste cu aproape 300%, mai ales iarna… Se pot cere despagubiri si restituirea platilor nedatorate. Se pot face procese colective… Organizati-va, luati atitudine!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

liternet