PIATA CRIPTO INCEPE ANUL PE UN TREND CRESCATOR – Investitorii mentin un optimism prudent dupa masurile anti-inflationiste anuntate de banca centrala a SUA
Principalele criptomonede au intrat pe un trend usor crescator in primele zile ale anului 2023, pe fondul perspectivelor optimiste privind inflatia in SUA. In timp ce Bitcoin (BTC) a inregistrat un avans modest, de doar 1,60% in ultimele 7 zile, mai multe active digitale din Top 20, dupa capitalizarea de piata, au avut cresteri substantiale. Solana (SOL) este "pe val” cu o crestere de 40% in ultima saptamana, dupa lansarea unui nou proiect NFT, noteaza CryptoPotato. De asemenea, Ethereum (ETH), tokenul Binance (BNB), Dogecoin (DOGE) si Cardano (ADA) sunt in crestere cu peste 5% in raport cu valorile inregistrate saptamana trecuta.
Gilda Popa
Oficialii bancii centrate a SUA, Federal Reserve (FED) au avertizat ca ar trebui sa vada "substantial mai multe dovezi” de reducere a inflatiei inainte de a fi convinsi ca presiunile pe cresterea preturilor sunt sub control, potrivit unui raport al celei mai recente intruniri a FED, lansat miercuri, 4 decembrie, relateaza Financial Times.
Minutele de la reuniunea din decembrie, publicate miercuri de FED, cand banca centrala a SUA a majorat rata de referinta cu 0,50%, arata ca aceasta intentioneaza sa ia in continuare masuri drastice pentru a controla inflatia.
"Participantii (n.r la pietele financiare) au observat, in general, ca ar trebui mentinuta o pozitie de politica restrictiva pana cand datele primite ofera incredere ca inflatia este pe o traiectorie descendenta sustinuta, pana la 2% - ceea ce ar putea dura ceva timp”, se arata in procesul-verbal, publicat miercuri de FED, referindu-se la tinta de inflatie a bancii centrale.
Politica FED privind inflatia transmite un semnal pozitiv in piata cripto
Din toate punctele de vedere, miscarile FED de a reduce inflatia functioneaza, iar acest lucru a fost bun pentru piata cripto, comenteaza si CryptoPotato.
Investitorii in piata cripto mentin un optimist moderat in contextul stirilor privind inflatia. Astfel, Bitcoin a inceput sedinta de tranzactionare in Asia de joi, 5 decembrie, destul de plat, in crestere cu 0,2%, tranzactionandu-se cu aproximativ la 16.800 dolari conform datelor CoinMarketCap. Criptomoneda principala isi revine usor dupa socul din ultima zi a anului 2022, cand a scazut la un minim de sub 16.400 dolari. A recuperat ceva teren in urmatoarele ore si s-a tranzactionat la 16.500 de dolari pe 1 ianuarie, continuand sa castige teren in urmatoarele zile. Cu toate acestea, dominanta sa pe piata a fost lovita dupa cresterea valorilor altcoins si a scazut la 39,6%, in conditiile in care s-a mentinut la 40% in urma cu doar cateva zile.
Ethereum se mentine, de asemenea, la un pret relativ constant, ajungand la circa 1.250 dolari, iar majoritatea altcoins au intrat pe un trend ascendent si mai puternic, cu cresteri care incep de la circa 5% si ajung pana la 40% in cazul Solana (SOL) – care pare a recupera puternic pierderile anterioare dupa lansarea unui nou proiect NFT. (foto 3)
La ce indicatori tehnici se uita acum investitorii profesionisti
In ceea ce priveste impulsul actual al pietei, Ray Salmond, seful departamentului de analiza a pietelor la Cointelegraph, spune ca increderea investitorilor este in crestere pe fondul stabilitatii pretului Bitcoin din ultima luna.
"Volatilitatea scazuta record a BTC ar putea oferi comerciantilor o oarecare incredere in alte active digitale, deoarece consolidarea pretului Bitcoin a pus, asa cum arata istoricul pietei cripto, bazele pentru noi raliuri ale altcoins. In aceasta situatie, investitorii profesionisti ar putea acorda mai multa atentie unor componente tehnice cum ar fi structura pietei, convergenta dintre mediile mobile si diferite niveluri de suport si rezistenta”, explica Ray Salmond.
Procesele verbale lansate miercuri de FED nu prezinta insa o imagine clara a ceea ce urmeaza, comenteaza CoinDesk. Banca Centrala a SUA da de inteles ca ar putea urma o noua crestere a ratei dobanzilor.
"Avand in vedere nivelul persistent si inacceptabil de ridicat al inflatiei, cativa participanti (n.r. la pietele financiare) au comentat ca experienta istorica a avertizat impotriva relaxarii premature a politicii monetare”, se arata in procesele verbale ale FED citate de CoinDesk.
Procesul-verbal mai mentioneaza ca, in ciuda necesitatii unei politici restrictive continue, flexibilitatea este, de asemenea, pe ordinea de zi.
Inainte de anul tumultuos care a fost 2022 pentru piata cripto, comerciantii de active digitale considerau majorarea ratei dobanzii ca pe o problema – iar deciziile FED de a frana inflatia astfel puneau presiune asupra preturilor Bitcoin si Ethereum, care sunt considerate active de risc.
Insa acum, reactia pietei cripto la deciziile FED, dupa ce industria a fost lovita de o serie de "cataclisme” toxice, cum ar fi colapsul Terra, Three Arrows si FTX, este diferita, in sensul ca investitorii reactioneaza pozitiv la masurile antiinflationiste.