PIATA AUTO IN CIFRE - Inmatricularile de masini noi in luna septembrie. Scadere la autoturismele second-hand. Clasamentul pe marci
03 October 2022 15:32 Lumea Banilor 1088Inmatricularile de autoturisme noi in Romania au crescut in septembrie 2022 cu +33.38% fata de septembrie 2021, atingand un volum de 11.927 unitati.
Potrivit Asociatiei Constructorilor de Automobile din Romania (ACAROM), pe primele noua luni din 2022, inmatricularile de autoturisme noi au atins valoarea de 95.276 unitati, in crestere cu 7.94% fata de perioada similara din 2021, respectiv 88.262 unitati.
In ceea ce priveste autoturismele second hand inmatriculate pentru prima oara in Romania, volumul acestora a atins in septembrie 2022 cifra de 28.579 unitati, o scadere de –18.63% fata de septembrie 2021.
Pe primele noua luni din 2022, inmatricularile de autoturisme second hand inmatriculate pentru prima oara in Romania au ajuns la valoarea de 241.992 unitati, in scadere cu –20.69 % fata de perioada similara din 2021, respectiv 305.140 unitati.