PESTE 400.000 DE SOMERI IN 2022 - Rata de ocupare a populatiei in varsta de munca a fost de 63,1% (Document)
In 2022, rata de ocupare a populatiei in varsta de munca (15-64 ani) a fost de 63,1%, in crestere fata de anul anterior cu 1,2 puncte procentuale. Rata de ocupare a populatiei in varsta de 20-64 ani a fost de 68,5%, in crestere fata de anul anterior cu 1,4 puncte procentuale. Potrivit Institului National de Statistica, anul trecut populatia activa a Romaniei era de 8,270 milioane de persoane, din care 7,806 milioane erau persoane ocupate si 464.400 erau someri.
Tot in 2022, rata de ocupare a populatiei in varsta de munca (15-64 ani) a fost de 63,1%, in crestere fata de anul anterior cu 1,2 puncte procentuale. Ca si in anii anteriori, rata de ocupare a fost mai mare la barbati (71,5%, fata de 54,4% la femei). Pe medii de rezidenta, rata de ocupare a fost mai mare in mediul urban (68,6%, fata de 56,3% in mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 19,7%, iar cea a persoanelor varstnice (55-64 ani) de 46,7%.
Raport privind studiile
Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele in varsta de munca s-a inregistrat in randul absolventilor invatamantului superior (89,5%). Erau ocupate 64,6% dintre persoanele cu nivel mediu de educatie si 36,6% dintre cele cu nivel scazut de educatie. Salariatii, in crestere fata de anul precedent (+73.000 persoane), au detinut in continuare cea mai mare pondere (85,3%) in totalul populatiei ocupate.
Totodata, lucratorii pe cont propriu si lucratorii familiali neremunerati reprezentau 13,3% din populatia ocupata. Repartizarea populatiei ocupate pe forme de proprietate arata ca sectorul privat a absorbit 82,0% din aceasta, sectorul public concentra 17,3% din populatia ocupata, iar in sectorul mixt lucrau 0,7% dintre persoanele ocupate. Specialistii in diverse domenii de activitate reprezentau 18,2% din totalul populatiei ocupate.
Ponderi insemnate in totalul populatiei ocupate detineau si muncitorii calificati (17,7%) si lucratorii in domeniul serviciilor (17,4%). Din totalul persoanelor ocupate, 11,3% lucrau in sectorul agricol, 32,8% in industrie sau constructii si 55,9% in servicii. In activitatile neagricole erau ocupate 6,928 milioane persoane, ponderi semnificative in randul acestora fiind detinute de cele care isi desfasurau activitatea in industria prelucratoare (22,2%), comert (19,9%) si constructii (11,0%).
Rata somajului, 5,6%
In anul 2022, durata medie efectiva a saptamanii de lucru pentru activitatea principala a fost de 39,6 ore pe saptamana. 44.200 persoane au desfasurat si activitati secundare, lucrand in medie 11,5 ore pe saptamana. Rata somajului a fost de 5,6%, valoare egala cu cea inregistrata in anul precedent.
Pe sexe, ecartul dintre cele doua rate ale somajului a fost de 1,0 puncte procentuale (6,0% la barbati fata de 5,0% la femei), iar pe medii de rezidenta de 5,7 puncte procentuale (8,9% in rural fata de 3,2% in urban). Rata somajului avea nivelul cel mai ridicat (22,8%) in randul tinerilor (15-24 ani).
Precizari tehnice
Rata de ocupare reprezinta ponderea populatiei ocupate din grupa de varsta x in populatia totala din aceeasi grupa de varsta x. Rata somajului reprezinta ponderea somerilor in populatia activa.