Grid star
eveniment

PENSIONARII SPECIALI ANGAJATI LA STAT RAMAN SI CU SALARIILE – Coalitia ar putea renunta la interdictia cumulului pensiei cu salariul. Se propune introducerea unui impozit suplimentar pentru ce depaseste 25.000 lei

Nici bine nu a fost elaborat proiectul de Ordonanta de Urgenta care propunea interdictia cumulului pensiei cu salariul (click aici pentru a citi), ca deja se propune o modificare.

Mai exact, coalitia de guvernamant PSD-PNL-UDMR ar putea renunta la masura care obliga beneficiarii de pensii care sunt angajati la stat sa aleaga daca isi pastreaza functia, si astfel raman doar cu salariul, sau renunta la functie, si raman astfel doar cu pensia. Adica sa aleaga intre pensie si salariu.

Ce depaseste salariul brut al presedintelui Romaniei este impozitat suplimentar

Presedintele PSD Marcel Ciolacu (foto) a anuntat luni, 25 aprilie 2023, ca o interdictie a cumulului pensie-salariu ar fi nedreapta pentru pensionarii cu venituri mici care se angajeaza la stat doar pentru a putea sa supravietuiasca, iar o aplicare a acestei interdictii doar pentru beneficiarii de pensii speciale ar fi neconstitutionala.

In aceste conditii, liderul PSD Marcel Ciolacu a propus introducerea unui impozit suplimentar care sa vizeze doar veniturile realizate in urma cumulului pensie-salariu ce depasesc salariul brut al presedintelui, care este de 25.000 de lei. Cu alte cuvinte, pensionarii, inclusiv cei speciali, vor putea sa lucreze in continuare la stat, dar veniturile lor vor fi impozitate suplimentar daca ele depasesc 25.000 lei brut.

Prezentam declaratiile presedintelui PSD Marcel Ciolacu:

Sunt doua drepturi fundamentale, prevazute in Constitutie: dreptul la munca si dreptul la pensie. Legiuitorul nu poate interveni sa ii ia cuiva acest drept. Sub nicio forma prin ordonanta nu puteam prinde cumulul pensiei cu salariul, nu se poate prin ordonanta, se poate numai prin lege. Au fost mai multe discutii privind constitutionalitatea unui astfel de demers, si atunci am discutat mai multe variante. Sunt cazuri in care ai o pensie de 2.000 de lei si esti si portar la o primarie, eu nu pot lua acelui om dreptul de a munci sau de a cumula pensia cu salariul pentru ca isi acopera minimul necesar familiei. Vorbim de cumulul de salariu si pensie speciala. Vorbim numai de zona bugetara. Daca prin acel cumul depasesti salariul brut al presedintelui, care e aproximativ 25.000 lei, este normal sa vii cu o impozitare suplimentara, daca este constitutional acest lucru. Sunt doua venituri, ambele de la bugetul statului. Daca este constitutional vom merge pe varianta legislativa pentru a nu fi cumul, dar, repet, in lege oricum nu poti sa treci numai pe cei care au componenta speciala in pensie, nu poti sa interzici numai la unii. Eu cred ca abordarea corecta este zona de impozitare, pe praguri, nu pe taxe suplimentare, nu dubla impozitare. Ministerul de Finante o sa ne prezinte cat sunt veniturile, cate persoane depasesc salariul brut al presedintelui. Zona de privat nu a fost discutata, a fost vorba de veniturile numai de la statul roman. In cazul in care esti pensionar de la statul roman si faci un cumul de peste 25.000 de lei, tot de la statul roman, esti secretar de stat si ai si pensie. E normala aceasta abordare”.

* Cititi aici proiectul Ordonantei de Urgenta privind reducerea cheltuielilor bugetare

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani