Grid star
eveniment

PENSIONARII ISI PRIMESC BANII INAPOI – Sumele retinute de stat in 2002 cu incalcarea Constitutiei vor ajunge esalonat in portofelul varstnicilor. Exista si exceptii. OUG a fost adoptata

Guvernul Ciuca a aprobat Ordonanta de urgenta care reglementeaza restituirea contributiilor de asigurari sociale de sanatate retinute pentru pensiile ce depasesc 4.000 de lei. Concret, banii retinuti in 2022 de catre stat cu incalcarea prevederilor constitutionale, dupa cum a decis CCR, vor ajunge esalonat in portofelul pensionarilor.

Astfel, sumele retinute cu titlul de contributii de asigurari sociale de sanatate, de la data de 1.01.2022 pana la data de 27.12.2022 inclusiv, din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, se restituie in transe lunare in perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, dupa recalcularea venitului impozabil lunar corespunzator lunilor pentru care se efectueaza restituirea.

Decizii executorii pronuntate de instante

Procedura de plata esalonata se aplica si in ceea ce priveste plata sumelor prevazute prin hotararile judecatoresti devenite executorii in perioada 28.12.2022-1.03.2023. Dispozitiile se aplica in mod corespunzator si sumelor retinute din pensiile private si din pensiile facultative, pentru partea care depaseste suma de 4.000 de lei.
Restituirea sumelor retinute se face, din oficiu, de catre Casa Nationala de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum si de catre casele de pensii sectoriale si de catre entitatile care platesc venituri din pensii.

Categoria care nu beneficiaza de actul normativ

Prin exceptie, sumele retinute din veniturile din pensii cu titlu de contributii de asigurari sociale de sanatate, de la data de 1.01.2022 pana la 27.12.2022 inclusiv, nu se restituie persoanelor ale caror drepturi de pensie au fost stabilite si indexate cu aplicarea art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv persoanelor ale caror drepturi de pensie de serviciu au fost stabilite in baza legilor cu caracter special, care au intra sub incidenta OUG nr. 59/2017 privind modificarea si completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu si carora, in urma retinerii acestor sume, nu le-au fost diminuate cuantumurile nete ale pensiei aflate in plata in anul 2022.

Decizia CCR

Curtea Constitutionala a Romaniei a motivat decizia 650/2022 prin care a decis ca sunt neconstitutionale mai multe prevederi din Ordonanta de urgenta a Guvernului 130/2021 prin care a fost instituita obligativitatea platii asigurarilor de sanatate pentru unele categorii care obtin venituri din pensii mai mari de 4.000 de lei lunar.

Judecatorii arata ca Ordonanta de urgenta a Guvernului 130/2021  a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contributii la bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate. Or, prin  ordonanta de urgenta nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contributii, pentru ca o asemenea masura conduce la o afectare a dreptului la pensie de Constitutie, care interzice afectarea drepturilor si libertatilor fundamentale prin ordonante de urgenta.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani