Grid star
analize

Pensiile speciale: va lua Guvernul taurul de coarne?

Romania este notificata de catre Comisia Europeana si atentionata ca nu va primi urmatoarele transe de bani prin Programul National de Redresare si Rezilienta, intrucat nu a rezolvat problema pensiilor speciale. Pe care se angajase sa o rezolve.

Despre ce este vorba? In linii mari, despre pensiile militarilor si magistratilor. Si de ce ne-am angajat sa rezolvam ceva ce suntem incapabili sa rezolvam? Iar a doua intrebare cheie este cum de s-a ajuns la acest amestec toxic intre categorii cu totul si cu totul diferite de pensii?
Regula unanim acceptata este ca pensiile trebuie sa fie raportate la contributiile pe care de-a lungul timpului le-au avut diversele categorii de salariati. In ceea ce-i priveste pe magistrati, situatia este de-a dreptul flagranta. Acestia au avut posibilitatea in Romania sa iasa la pensie mult mai devreme decat alti cetateni, sub pretextul ca activitatea lor a fost periculoasa si stresanta, si sa obtina venituri mult mai mari fata de cele din perioada in care si-au desfasurat activitatea. Ceea ce este cu adevarat uimitor. Si nemaiintalnit niciunde altundeva in lume. Dar povestea nu se termina aici. In mod intentionat, aceasta tema a pensiilor magistratilor a fost pusa la pachet cu o tema total diferita, cea a pensiilor militarilor. Asocierea celor doua sisteme de pensii a facut imposibila identificarea unei solutii rationale si echitabile, care sa poata fi inteleasa si acceptata de catre societate si de catre Comisia Europeana.
In mod normal, problema pensiilor magistratilor nu poate fi rezolvata decat in felul urmator: printr-un act normativ lipsit de orice fel de echivoc, Parlamentul ar trebui sa stabileasca conditiile in care un magistrat se poate pensiona, anii pe care in mod obligatoriu trebuie sa-i indeplineasca in aceasta actvitate si, fireste, sa  interzica ca nivelul pensiei sa-l depaseasca pe cel al salariului. Pentru ca numai astfel ar putea fi reintrodus principiul echitatii in raport cu celelalte categorii socio-profesionale si ar putea fi respectat principiul contributivitatii.
Situatia militarilor este diferita. Acestia intr-adevar sunt siliti sa faca fata in timpul serviciului unor provocari deseori stresante si care uneori le pun viata si sanatatea in pericol. In raport cu activitatea lor, militarii pot fi impartiti in mai multe categorii, iar unele dintre acestea ar putea beneficia de reduceri substantiale ale duratei de munca obligatorie.

Dar statul roman s-a angajat in fata Comisiei Europene ca principiul contributivitatii sa ramana batut in cuie si sa fie aplicat tuturor categoriilor de pensionari. Cum poate fi rezolvata aceasta problema in cazul militarilor, situatie in care autoritatile s-au cramponat, sustinand teza falsa ca veniturile si respectiv pensiile sunt de tip ocupational?
In primul si in primul rand, este obligatoriu ca pensiile militarilor sa fie asimilate tuturor celorlalte categorii de pensii. Deci trebuie respectat principiul contributivitatii. Cum poate fi facut acest lucru incepand de maine? Printr-un calcul simplu, aritmetic.
Tuturor militarilor trebuie sa li se mareasca veniturile lunare in raport cu ceea ce incaseaza in prezent si cu partea din venituri care urmeaza a fi impozitata. In felul acesta, militarii nu ar avea nimic de pierdut, ei vor pleca practic acasa cu aceeasi bani in buzunar, nici statul nu va avea de pierdut, intrucat marirea soldelor va intra sub forma de impozit tot la Trezorerie, s-ar pune capat unei polemici nesfarsite, regula contributivitatii ar fi batuta in cuie, iar Comisia Europeana nu va avea fireste nimic de obiectat.
Ceea ce pentru militari se poate face pe loc, in cazul magistratilor nu se poate face insa decat in timp. Pentru ca altfel Curtea Constitutionala a Romaniei va avea tot timpul argumente pentru a constata ca s-a incalcat Legea Fundamentala. Situatia magistratilor va ramane din aceasta perspectiva mult timp un fel de cui al lui Pepelea in ceea ce priveste raportarea Romaniei la exigentele Uniunii Europene.

sursa: corectnews

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani