PENSIILE PRIVATE – Peste jumatate din romanii de peste 60 de ani nu au mai platit contributiile. Acestia nu si-au retras nici banii, desi au aceasta posibilitate (Document)

1695
pensii militare

foto: evz.ro

Mai mult de jumatate din romanii de peste 60 de ani care detin un cont de pensie privata facultativa nu au mai cotizat la fond. Potrivit Autoritatii de Supraveghere Fianciara (ASF), la sfarsitul lunii septembrie 2021, un procent de peste 65% din participantii de peste 60 de ani nu mai platise contributii in ultimele 12 luni.


Totodata, avand in vedere analiza realizata in cadrul Serviciului Supraveghere si Analiza Piata asupra participantilor fondurilor de pensii facultative care au implinit varsta de 60 de ani, de la care, conform prevederilor legale in vigoare pot solicita plata activului personal, s-a constat faptul ca un numar ridicat de participanti nu si-au exercitat acest drept.

Plata activului

In aceste conditii, ASF a initiat proiectul Normei pentru modificarea Normei 19/2021 privind obligatiile de raportare si transparenta in sistemul pensiilor private, in vederea initierii procesului de consultare publica. Printre modificari se numara si introducerea unor noi prevederi in vederea informarii participantilor la fondurile de pensii facultative asupra dreptului de a solicita plata activului net o data cu implinirea varstei de 60 de ani, conform prevederilor legale.

Iata expunerea de motive:

*Cititi aici proiectul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

liternet