PANDEMIA A REDUS RISIPA ALIMENTARA – 5 milioane de romani au invatat cum sa reduca risipa alimentara. In Europa, 89 de milioane de tone de alimente ajung in fiecare an la gunoi
In plina pandemie globala, romanii sunt tot mai interesati de reducerea risipei alimentare. Aproape 5 milioane de romani au invatat in aceasta perioada cum sa reduca risipa alimentara. Aceastea sunt rezultatele interimare ale campaniei ”Respect mancarii!”, derulata de InfoCons, impreuna cu alte 6 organizatii din Lituania, Bulgaria, Letonia, Estonia, Croatia si Bangladesh in cadrul proiectului co-finantat de Uniunea Europeana ”Global learning approach on food waste in non-formal education” (Abordarea globala privind risipa alimentara prin educatie non-formala).
Rezultatele fac parte dintr-o campanie lansata in 2018, care si-a propus cresterea gradului de educare si informare a consumatorilor cu privire la interconexiunile determinate de risipa alimentara, sensibilizarea grupurilor tinta asupra interdependentei globale si a problemelor de mediu si dezvoltare sociala, precum si promovarea posibilitatilor de evitare a crearii de deseuri alimentare prin prezentarea de modele de consum ce pot fi modificate la nivelul gospodariilor contribuind, la randul lor, la reducerea impactului asupra mediului si a impactului social la nivel global.
In total, aproape 5 milioane de romani au invatat ce actiuni pot intreprinde pentru a reduce risipa alimentara, ca urmare a campaniei ”Respect mancarii!”, derulate preponderent online, pe canalele de social media, Facebook, Instagram, YouTube. Mai mult, rezultatele inregistrate arata o dublare a numarului de persoane interesate de risipa alimentara si combaterea acesteia in ultimul an, adica in perioada pandemiei.
”Cresterea numarului de persoane interesate de tema risipei alimentare in al treilea an de campanie este o dovata clara a eficientei si succesului actiunilor noastre. InfoCons lupta continuu, de 10 ani, pentru promovarea reducerii risipei alimentare, atat prin constientizarea si educarea cetatenilor in calitate de consumatori, dar si a agentilor economici, pentru ca intreg lantul de la productie pana pe masa consumatorului sa poata fi monitorizat printr-o trasabilitate care, pe langa calitatea produselor sa aduca si o reducere semnificativa a risipei agroalimentare”, a declarat Sorin Mierlea (foto) – Presedinte InfoCons.
Anul trecut, pe 29 septembrie, de Ziua Internationala de constientizare asupra risipei si pierderilor de alimente, InfoCons a lansat si numarul scurt de telefon 0219615, numar cu tarif normal in reteaua Telekom, apelabil din toate retelele, pentru informarea consumatorilor, dar si pentru inregistrarea sesizarilor, in domeniul risipei si pierderilor alimentare.
Campania ”Respect mancarii!” s-a dovedit utila consumatorilor romani, mai ales in perioada de inceput a pandemiei, cand frica de un eventual risc de a ramane fara resurse alimentare i-a facut pe romani, ca de altfel pe multi cetateni ai altor tari, sa isi faca provizii in exces, fara un plan real.
”Ne dorim ca, prin educare si informare, sa contribuim la realizarea obiectivului de reducere cu 50% a risipei alimentare pana in anul 2030, prevazut in Agenda 2030 pentru dezvoltarea durabila, adoptata de ONU, pe care Romania si-a asumat-o. Mai avem mult de muncit pana la aceasta performanta, dar rezultatele campaniei noastre ne demonstreaza ca am reusit sa facem un pas important in directia corecta”, a adaugat Sorin Mierlea – Presedinte InfoCons.
Risipa si pierderile alimentare au nu doar un impact negativ asupra mediului, dar contribuie si la pierdere semnificativa a calitatii vietii. Pierderea si risipa alimentara se traduc, de fapt, in costuri directe pentru consumatori, de multe ori costuri foarte mari si nejustificate.
Criza provocata de noul coronavirus a demonstrat cat de vulnerabili suntem cu totii si cat de important este sa restabilim echilibrul intre activitatea umana si natura. Devine tot mai evidenta necesitatea asigurarii unui echilibru mai bun intre natura, sistemele alimentare si biodiversitate, pentru a proteja sanatatea si bunastarea populatiei si, in acelasi timp, pentru a spori competitivitatea si rezilienta Uniunii Europene.
Potrivit estimarilor Comisiei Europene, aproximativ o treime din produsele alimentare destinate consumului uman la nivel mondial sunt irosite, ceea ce genereaza costuri economice si ecologice semnificative. Doar in Europa, 89 de milioane de tone de alimente ajung in fiecare an la gunoi, iar 5 milioane de tone provin din Romania care ocupa, astfel, locul 9 in clasamentul risipei. Pe de alta parte, oficialii romani anuntau anul trecut ca un roman arunca in medie, intr-un an, 129 de kilograme de mancare, insemnand mancare gatita, fructe, legume, produse de panificatie, lactate, carne, si ca 12% din mancarea cumparata ajunge la cosul de gunoi.