OTP BANK A FOST VANDUTA – Banca Transilvania a platit 347,5 milioane euro: “Consiliul de Administratie a aprobat perfectarea tranzactiei pentru achizitionarea a 100% din actiunile OTP Bank Romania”
09 February 2024 17:07 Lumea Banilor 827Este oficial: Banca Transilvania a cumparat OTP Bank. Tranzactia a fost aprobata joi, 8 februarie 2024, de Consiliul de Administratie al Bancii Transilvania.
Intr-un anunt transmis Bursei de Valori Bucuresti (vezi facsimil), Banca Transilvania precizeaza ca in vanzare au fost cuprinse si alte companii din grupul OTP Romania, inclusiv OTP Asset Management SAI SA si OTP Leasing Romania IFN SA.
In ceea ce priveste pretul tranzactiei, acesta este de 347,5 milioane euro.
Prezentam anuntul trimis la Bursa de Valori Bucuresti de Banca Transilvania:
“Consiliul de Administratie al Bancii Transilvania a aprobat in data de 08.02.2024 perfectarea tranzactiei pentru achizitionarea a 100% din actiunile OTP Bank Romania S.A., precum si a altor companii din Grupul OTP Romania (inclusiv OTP Asset Management SAI SA si OTP Leasing Romania IFN SA), semnarea contractului avand loc in cursul zilei de azi. Pretul total al tranzactiei ce urmeaza sa fie platit de catre Banca Transilvania este de 347,5 milioane EUR.
Dorim sa precizam ca atat Banca Transilvania, cat si OTP Bank Romania SA vor actiona ca entitati separate pana la finalizarea tranzactiei.
Ulterior semnarii si in vederea integrarii entitatilor amintite mai sus in cadrul Grupului Financiar BT, vor fi demarate si derulate procedurile legale pentru obtinerea tuturor aprobarilor necesare din partea autoritatilor competente”.