ORBAN RECUNOASTE: PSD TREBUIE SA PROPUNA PREMIERUL – Declaratia bomba a liderului PNL Ludovic Orban
07 December 2020 12:23 Lumea Banilor 1086Liderul PNL si inca premier al Romaniei Ludovic Orban (foto dreapta) recunoaste ca PSD trebuie sa propuna viitorul prim-ministru. Asta intrucat partidul care castiga alegerile parlamentare da premierul.
Declaratia a fost facuta de Orban cu cateva zile inainte de alegerile parlamentare de duminica, 6 decembrie 2020. Zile in care Orban era convins ca PNL va castiga alegerile, negandindu-se in niciun moment ca PSD se va clasa pe primul loc. Or, rezultatele arata ca PSD a obtinut 30%, iar PNL 25%.
Ramane de vazut daca Ludovic Orban isi va mentine principiile si dupa infrangerea de la alegerile parlamentare sau va uita ce zicea in urma cu doar cateva zile.
Iata declaratia facuta de presedintele PNL Ludovic Orban la Romania TV:
“Normal, presedintele trebuie sa tina cont de rezultatul alegerilor. De regula, in toate democratiile, partidul care castiga alegerile este primul partid care desemneaza premier. Sigur ca acest premier trebuie sa formeze o majoritate parlamentara care sa duca la investirea Guvernului.
Va mai spun inca o data regula: in democratie, partidul care castiga alegerile da premierul. Partidul care se bucura de cel mai mare sprijin din partea populatiei de regula da premierul, adica asta se intampla in toate democratiile din lumea asta, pentru ca el este partidul care beneficiaza de cel mai larg sprijin si programul care a fost prezentat de partidul care castiga alegerile trebuie sa devina preponderent planul de guvernare al viitorului guvern”.