Grid star
analize

Orban, demascat de ANPC. Si de propriul plan de relansare

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului ne informeaza ca nu mai putin de 90% dintre mastile de protectie aflate pe piata sunt neconforme. Adica nu sunt bune. Le purtam degeaba. Aceasta informatie ne parvine cand? La cateva luni bune de la declansarea epidemiei transformate in pandemie. Si aproape simultan cu aceasta veste ne mai vine una la fel de aiuritoare. Ludovic Orban, sub orchestrarea presedintelui Klaus Iohannis, le prezinta romanilor, dintr-un parc de distractii, un asa-zis plan de relansare economica. Tot bramburistic.

Sunt necesare cateva explicatii suplimentare. Ne amintim ca, in intreaga perioada a starilor de urgenta, doua la numar, deci timp de 60 de zile, mastile nu au fost obligatorii in spatiile comune inchise. Ele erau obligatorii doar pentru personalul sanitar. Care de altfel se plangea ca nu sunt suficiente masti. Si nici alte echipamente de protectie. Cat timp Guvernul a fost incapabil sa asigure masti de protectie, acestea au ramas facultative. Si nu sufla nimeni un cuvant cum ca acestea ar fi indispensabile conservarii sanatatii publice. Dimpotriva. Voci dintre cele mai autorizate din corpul de specialisti ai Guvernului ne informau pe toate canalele de stiri ca, in general, mastile nici nu sunt necesare. Ba pot fi in anumite conditii chiar periculoase. Mai tarziu, dupa ce starile de urgenta au incetat, taman cand Guvernul Orban ne-a anuntat ca am coborat de pe „platou” – un „platou” care astazi este denumit cocoasa – am aflat contrariul. Si anume ca mastile de protectie ar fi obligatorii. Ca, in absenta lor, sanatatea publica e in pericol. Iar aceasa revelatie a fost concretizata chiar printr-un act normativ.

Pandemia in lume s-a declansat incepand din luna decembrie a anului trecut. Tot atunci, cu certitudine presedintele Romaniei si primul-ministru erau informati ca napasta urmeaza sa se propage pretutindeni in lume. Deci si in Romania. Dar acestia nu erau preocupati de masti. Ci visau cai verzi pe pereti. Alegeri parlamentare anticipate. Asa ca nimeni nu a facut niciun demers pentru a-i salva pe romani. Ulterior, cand nu ne mai aflam pe „platou” – sau, mai nou, pe cocoasa – Guvernul Orban a avut o revelatie. Si anume ca ar fi o buna smecherie, procurarea pe bani publici a unor cantitati uriase de masti, care urmau sa le fie distribuite contra cost fraierilor. Dar, pentru asta, fraierii trebuiau sa fie obigati sa le achizitioneze. Si astfel au venit aceiasi specialisti, care au demonstrat contrariul afirmatiilor facute cu cateva luni inainte. Odata cu relaxarea, consacrata prin trecerea de la starea de urgenta la starea de alerta, a venit si necesitatea legiferata a purtarii mastilor de protectie. Afacerea mergea ca pe roate. Romanii, docili ca de obicei, achizitionau masti pe care se prefaceau de sanchi ca le schimba la interval de trei ore. Toata lumea era multmita. In urma cu cateva zile insa, domnul Ludovic Orban s-a facut foc si para. S-a suparat rau de tot pe o autoritatea statului. Pe Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului. O institutie, conform legii, autonoma. Adica nesupusa nici Guvernului, nici Parlamentului, nici Presedintiei, nici Justitiei si nici macar statului subteran. De ce s-a suparat Orban? Pentru ca ANPC nu a autorizat un import destul de suspect de masti de protectie, motivand ca acestea sunt neconforme. Cu alte cuvinte, ca nu sunt utile in lupta impotriva coronavirusului. Un fel de hartie igienica pe care o pui pe gura. si nu numai ca s-a suparat Ludovic Orban. El a urecheat in mod public institutia, solicitandu-i sa-si dea avizul de urgenta. Iar astazi aflam bomba.

Bomba bombelor. ANPC ne informeaza ca 90% dintre mastile care circula pe piata, deci pe care ni le punem pe gura si pe nas, nu sunt bune de nimic. Sunt neconforme. Adica hartie igienica, platita cu bani buni. Si tot astazi continua pe bani publici propaganda audovizuala, care ne spune ca purtarea mastilor este nu numai necesara, ci si obligatorie. Ca respectivele masti ne salveaza sanatatea. in oglinda, intr-un cu totul alt plan, asistam la o alta mascarada la nivel national. S-a intamplat ieri.

Ieri, in luxoasa gradina a Clubului Diplomatilor din Bucurest, transformata ad hoc in parc de distractii, presedintele Klaus Iohannis l-a imbrancit la inaintare pe Ludovic Orban, care a prezentat un generos plan de relansare a economiei Romaniei. Asadar nu numai „Romania educata” se relanseaza, ci si economia. Planul, la fel ca si in povestea mastilor de protectie, porneste de la o premiza falsa. De la o fotografie total nereusita a momentului economic. De la un deficit pe hartie. Total desprins de realitate. De la cifre false, care ne informeaza ca economia Romaniei s-ar afla intr-un anumit punct. Numai ca punctul real este cu totul diferit. Pornind de la o cifra de deficit eronata, programul lui Orban nu poate creiona altceva decat un viitor la fel de eronat. O aiureala acopera o alta aiureala. Pe aproape 200 de pagini de text. Dar partea si mai spectaculoasa este ca, dupa nenumarate iesiri la rampa legate de acelasi subiect al asa-zisei relansari economice, dupa ce in special prin vocea lu Citu, dar si a lui Orban, mediul de afaceri a fost bombardat cu extrem de multe promisiuni amagitoare, iata, acum, premierul ne spune ca mai are nevoie de o luna, pentru a pregati legislatia care va pune in opera maretul plan de relansare economica. Cum adica? De luni in sir suntem asigurati de la nivelul Executivului ca se lucreaza intens pentru atenuarea socului produs in mediul de afaceri. Ne sunt comunicate fel de fel de masuri, implementate, nu doar gandite de Guvern. Pe parcurs, aflam ca de fapt masurile nu au fost implementate, ci au ramas cele mai multe dintre ele doar simple angajamente. Ieri, toate cioburile au fost adunate de pe jos, aranjate intr-un document unic prezentat cu fast in parcul de distractii de la Clubul Diplomatilor, dupa care ni s-a spus ca, de fapt, si acest program ramane doar o poveste scrisa pe hartie, atata timp cat nu exista legislatia de implementare. si ca aceasta legislatie ne va fi livrata intr-o luna. Cu usoare amanari, probabil dupa alegeri. Asadar, pana acum, Guvernul a taiat frunze la caini.

Vorbim despre un Guvern extrem de performant. Care, in numai sase luni, ne-a daruit nu mai putin de 100 de ordonante de urgenta. Un Executiv discretionar. Care a ocolit cat a putut de mult Parlamentul. si nu am pus la socoteala si asumarile de raspundere. Mai numeroase decat sub oricare alta guvernare. Asumari de raspundere care, si ele, au scos din joc Parlamentul. Pentru ca daca Parlamentul nu se conforma, urma sa se dizolve. Ei bine, acest Guvern, care ne-a mitraliat cu ordonante de urgenta, 25 intr-o singura noapte, este incapabil ca atunci cand le propune romanilor un plan de relansare economica sa vina la pachet si cu reteta dupa care functioneza respectivul plan.

Este fix povestea mastilor de protectie, intr-o alta ipostaza. Falsa masca este de aceasta data inlocuita sau, daca vreti, completata cu falsa relansare economica. Orban a fost demascat de Autoritatea Nationala de Protectie a Consumatorilor, dar a fost dat in vileaga si de planul de relansare economica pe care l-a propus.

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani