Grid star
analize

Obligatia de declaratie fiscala

Gheorghe Piperea, europarlamentar

Incepand cu data de 1 ianuarie 2025, va intra in vigoare obligatia de declaratie fiscala intitulata codificat SAF – T, un formular standardizat de destinat transmiterii catre fisc a datelor contabile si de alta natura privitoare la (in)activitatea firmelor mici, formular initiat, cica, de OECD.

In Romania, raportarea SAF-T a inceput pentru contribuabilii mari in 2022, iar pentru cei mijlocii, in 2023, urmand ca micile firme sa fie incluse incepand cu 1 ianuarie 2025. Acest proces face parte din efortul de digitalizare si standardizare a proceselor fiscale, avand ca scop principal prevenirea evaziunii fiscale si facilitarea accesului autoritatilor la informatii relevante.
Nota intermediara: acest scop este cat se poate de transparent, asadar e oficial – digitalizarea este pentru control, supraveghere si intimidare. Evaziunea fiscala, fenomen cu care Statul roman se lupta pe rupte din 1990 incoace, este un bun pretext pentru acest panopticum fiscal. Nu va mai exista loc de intors, de ascuns sau de scarpinat la ceafa – fiscul este mereu cu ochii pe tine ... 
Daca pana acum declaratiile lunare sau trimestriale se refereau doar la anumite zone din evidenta (taxe, TVA, contributii salarii), SAF-T solicita informatii din toate registrele si jurnalele cu informatii despre conturi clienti, furnizori, taxe, stocuri, proprietari, facturi de vanzare, facturi de cumparare, plati, miscari de bunuri, tranzactii cu active. In acest raport curent vor fi trecute toate operatiunile economico-financiare ale intreprinderii, inregistrarea cronologica a incasarilor, platilor, tipurilor de plati, cotelor de TVA, creantelor si datoriilor, cu detalii pe furnizori si clienti. De asemenea, va contine informatii despre mijloace fixe, inventare si stocuri.

Vor exista trei tipuri de declaratii fiscale SAF – T: lunare sau trimestriale, anuale si pentru stocuri.
Aceasta noua forma de birocratie digitala este vanduta ca fiind prea buna, prea ca la tara: cica va ajuta intreprinderile sa reduca din costurile birocratice cu raportarea fiscala (...??!), prin „transparenta crescuta”, va facilta rambursarea de tva, va reduce frecventa si durata controalelor fiscale si va reduce din riscurile de amenzi si alte sanctiuni ... In afara de faptul ca nimic din ceea ce s-a numit simplificare fiscala in ultimii 34 de ani nu a dus la simplificare, este de o ingenua si naiva onestitate din partea leguitorului fiscal sa recunoasca marile probleme cu care se confrunta contribuabilii: tergiversarea rambursarii de tva, multitudinea si caracterul cronofag al controalelor fiscale, aplicarea de sanctiuni cu sau fara justificare, bazate doar pe virgule lipsa ori pe formulare completate neconform ...    
Mie, in plus, mi se pare foarte grav ca esti nevoit sa pui la dispozitia fiscului toate datele si informatiile confidentiale relative la modelul de afaceri, clientela, aliante/adversitati, strategii judiciare sau de lobby etc. Personal nu am incredere ca evidentele electronice ale fiscului sunt sigure si impenetrabile de hackeri si nici in onestitatea fiscului in a pastra confidentialitatea datelor si informatiilor varsate/turnate obligatoriu la fisc de micii comerciantii.
O fi, n-o fi de la OECD, dar acest gen de obligatie declarativa ridica la cote nemaiauzite nivelul de control si implicare a statului in economie si in jocul liber al concurentei. Si macar de-ar fi eficiente aceste masuri de strangere a surubului ... Este evident ca un mare numar de IMM – uri vor fi nevoite sa migreze in zona gri a economiei, iar marii contribuabili isi vor intensfica eforturile de „optimizare fiscala”, adica de fentare cvasi-legala a fiscului si, mai ales, a regulilor competitiei libere si loiale ...

Sursa: Facebook Gheorghe Piperea

Ultimele articole
Sarbatorile vin cu blocarea conturilor
analize
Romanii platesc cash de sarbatori
punguta cu doi bani

Romanii platesc cash de sarbatori

Romanii au cumparat titluri de stat de 2,4 miliarde lei
punguta cu doi bani